Cornel Sigmirean decorat de Președintele României Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 578 Vizualizări

Cornel Sigmirean decorat de Președintele României

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat o serie de decrete de decorare cu prilejul Zilei Naționale a României. Potrivit unui comunicat de presă făcut public pe pagina web a Administrației Prezidențiale, www.presidency.ro, printre personalitățile decorate de președintele României se află și prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, reprezentant de seamă al mediului academic mureșean, căruia Președintele României i-a conferit Ordinul ”Meritul pentru Învățământ” în grad de Comandor ”în semn de apreciere pentru meritele deosebite avute în dezvoltarea învățământului, remarcându-se, de-a lungul timpului, în slujba sistemului de educație, precum și pentru stimularea spiritului caritabil și de voluntariat, având drept scop susținerea valorilor școlii și ale comunității.”

Școală, Educație și Cercetare

În vârstă de 68 de ani, istoricul Cornel Sigmirean a activat ca profesor, cancelar și președinte al Senatului Universității „Petru Maior” din Târgu Mureș și redactor șef al mai multor reviste științifice. În perioada 2008-2016 a fost conducător de doctorat la Universitatea ”Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, iar din 2016 este conducător de doctorat la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș. În prezent, prof. univ. dr. Cornel Sigmirean este director și cercetător științific principal gr. I la Institutul de Cercetări Socio-Umane ”Gheorghe Șincai” din Târgu Mureș.

”Întreaga activitate a profesorului Cornel Sigmirean a fost legată timp de peste patru decenii de școală, educație și cercetare. Născut la 7 iunie 1956 în Rusu de Sus (comuna Nușeni), județul Bistrița Năsăud, într-o zonă cu profunde semnificații istorice pentru trecutul românilor din Transilvania (ne referim în primul rând la Regimentul grăniceresc năsăudean), Cornel Sigmirean a fost marcat profund de mentalitatea grănicerească, de spiritul promovat de urmașii vechilor grăniceri năsăudeni, de care nu s-a sfiit să facă paradă, însă cu măsură, onestitate și atâta cât să nu degenereze în banal. Cultul pentru carte, disciplina muncii, sentimental de loialitate față de națiunea din care face parte, deschiderea spre celălalt și respectul față de oameni l-au caracterizat pe sărbătoritul nostru de-a lungul vieții. O atare atitudine a fost rezultatul educației din familie, de la școală și biserică, trinom care a stat secole la rând, până mai recent, la baza formării personalității umane în societatea europeană. Studiile primare, gimnaziale le-a făcut pe plan local, cele liceale la Beclean, iar între 1977-1981 a urmat cursurile Facultății de Istorie-Filosofie din cadrul Universității ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. De altfel, la Alma Mater Napocensis și-a susținut în anul 1999 teza de doctorat intitulată „Studenţi români la instituţiile de învăţământ superior din Transilvania, Ungaria şi Slovacia (1867-1918)”, sub coordonarea științifică a prof. univ. dr. Nicolae Bocșan, adevărat spiritus rectorpentru zeci de de generații de studenți și doctoranzi. Tot la universitatea clujeană a devenit în anul 2008 conducător de doctorat, îndrumând câteva zeci de teze de doctorat în domeniul istoriei României”, se precizează în capitolul introductiv al volumului ”Școală, Biserică, Stat și Națiune în Istoria României – Omagiu profesorului Cornel Sigmirean la împlinirea vârstei de 65 de ani”, lucrare de 556 de pagini semnată de Liviu Boar, Ioan Bolovan și Laura Stanciu și lansată în data de 11 iunie 2021.

Activitate științifică și publicistică

În ceea ce privește activitatea științifică și publicistică, prof. univ. dr. Cornel Sigmirean are la activ, în calitate deautor, coautor și editor, 46 de volume și 204 de studii, la care se adaugă numeroase articole, prefețe, posfețe și recenzii publicate în ziare și reviste de cultură, la care se adaugă peste 200 de conferințe în țară și străinătate, în ultimii 24 de ani.

În plan internațional, directorul Institutului de Cercetări Socio-Umane ”Gheorghe Șincai” din Târgu Mureș a publicat 28 de studii, în volumele unor conferințe internaționale din Ungaria, Slovacia, Italia, Anglia etc. De asemenea, a publicat trei volume în Franța și două în Italia, iar în semn de recunoaștere a autorității științifice, ca specialist în istoria modernă și contemporană a Europei Centrale, a fost desemnat de Academia Română să reprezinte comunitatea istoricilor români în comisiile mixte româno-slovacă, româno-ungară și româno-sârbă.

Între anii 2008-2019, a fost redactor șef al revistei ”Studia Universitatis „Petru Maior”. Historia”, a făcut parte din colectivul de redacție al revistei ”Libraria” din Târgu Mureș și a fost visiting professor la Universitatea din Sapienza din Roma (2012).

Totodată, prof. univ. dr. Cornel Sigmirean este membru al Atelierului de lucru ”Etudiants sans frontieres: migrations universitaires en Europe avant 1945” și deține, de 15 ani, funcția de redactor șef la revista ”Anuarul Institutului de Cecetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai”, este membru în colectivul de redacție al revistei ”Studia Universitatis Iessensi” de la Iași și al ”Revistei de Istorie a Moldovei” și membru în Comisia Națională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, în al treilea mandat consecutiv.

Ca expresie a impactului internațional, studiile și volumele publicate de către prof. univ. dr. Cornel Sigmirean se regăsesc în bibliotecile cuprinse în Catalogul KVK , în 177 biblioteci în Worldcat, iar în dreptul numelui său se află 76 de citări în WOS (Eeb of Science).

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!