Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități marcată la Târgu Mureș Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 271 Vizualizări

Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități marcată la Târgu Mureș

Direcția de Asistență Socială (DAS) Târgu Mureș a marcat marți, 3 decembrie, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, aducând un tribut acestei categorii sociale, acestor oameni speciali din jurul nostru, cu scopul de a înțelege viața și problemele de zi cu zi și a găsi soluții împreună pentru a putea construi o societate incluzivă.

”Unii pot face mai mult, alții, mai puțin, dar important este să-i vedem, să comunicăm cu ei, să nu-i ocolim și mai ales, să nu-i desconsiderăm, doar pentru că au un handicap. Sprijinul acordat persoanelor cu dizabilităţi şi integrarea acestora în societate constituie un element vital al unei comunități mai prospere şi mai egale”, au transmis reprezentanții DAS Târgu Mureș.

Totodată, echipa DAS Târgu Mureș a subliniat faptul că fiecare individ ”are o poveste unică și inspirațională de curaj și perseverență”, iar prin intermediul Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități se onorează diversitatea și se promovează ”înțelegerea și empatia în ceea ce privește provocările cu care se confruntă persoanele cu dizabilități.”

”Venim cu urări de sănătate și reușite deosebite, atât pentru persoanele cu dizabilități, cât și pentru toți cei care activează în domeniul protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități. Vă exprimăm profundul nostru respect pentru exemplul de perseverență, demnitate și insistență în realizarea aspirațiilor, prin care reușiți să inspirați și să promovați incluziunea socială. Să ne angajăm să fim mai conștienți, mai incluzivi și să construim împreună un viitor mai accesibil pentru noi toți! Vă mulțumim pentru că existați! La mulți ani!”, a mai transmis echipa DAS Târgu Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!