INTERVIU. Nicoleta Bungărdean-Maier, debut în lumea literară cu romanul „Când părintele bun moare”

7 decembrie 2024

Autoare la început de drum, Nicoleta Bungărdean-Maier își face debutul în lumea literară cu romanul „Când părintele bun moare”, o carte cu o poveste care explorează complexitatea relațiilor umane și impactul profund al pierderii. Printr-o abordare sinceră și autentică, Nicoleta își dezvăluie pasiunea pentru scris, inspirațiile și mesajele pe care dorește să le transmită cititorilor săi. În interviul de mai jos, descoperim mai multe despre procesul său creativ, semnificația lucrării sale și cum vede ea rolul literaturii în societatea actuală. Această conversație dezvăluie o persoană dedicată și plină de introspecție, oferind cititorilor o perspectivă unică asupra vieții, scrisului și transformării personale prin artă.

Reporter: Nicoleta, ce pasiuni ai?

Nicoleta Bungărdean-Maier: Îmi place să citesc, să scriu, să vorbesc, să lucrez cu oamenii, să gătesc (să mă pregătesc) și să vizitez locurile istorice despre care citesc, atunci când am timp, momentan fiind ”cu burta” pe alte cărți – psihologie, în direcția „șlefuirii diamantului profesional” și thrillere polițiste, psihologice pentru relaxare. Seara sau în weekenduri, pe care încerc să le rezerv pentru familie, plimbări, detoxifiere mai pe scurt.

Rep.: De unde ți-a venit ideea de a scrie o carte, cum a început totul?

N.B.M.: După cum ți-am spus și mai devreme, îmi place să citesc și să scriu. De altfel, îmi câștig existența și scriind. Ideea de a scrie o carte mi-a venit în urma unei conștientizări: oamenii au nevoie de povești pentru a înțelege un parcurs aproape limpede. N-ai cum să faci aluat și să nu iasă un produs de panificație/ patiserie, desigur, variantele sunt nenumărate, de la pâine sau plăcinte, până la covrigi sau paste. Așa este și cu povestea tinerei Ana, contextul de acasă a mers mai departe în interacțiunile vieții ei. Faptul că nu a schimbat rețeta și implicit ingredientele, a dus la ceea ce ne așteptam.

Rep.: Ce reprezintă această carte pentru tine?

N.B.M.: „Când părintele bun moare”, reprezintă primul pas pe care-l fac pe drumul acesta. Dacă lucrurile se așează conform planului și va rămâne același, atunci am de gând să-mi îmbunătățesc abilitățile și să merg mai departe. Pe deasupra, prima carte consider că este precum prima iubire. N-ai cum să o uiți, iar planul este ca peste ani să-ți dai o palmă peste frunte, simbolic, desigur, și să-ți spui „Cum Doamne, am putut să fac așa ceva?”.

Mesajul titlului și simbolistica coperții

Rep.: Povestește-ne puțin despre semnificația titlului și a coperții.

N.B.M.: Să le luăm pe rând. Titlul, „Când părintele bun moare”, vrea să ne spună despre consecințele acestui fapt. Atunci când el nu mai este, lucrurile se dezechilibrează semnificativ. Persoana principală de atașament nu mai este, deci consecințele se țin lanț. Cât despre adjectivul „bun”, acesta face referire la faptul că o bună parte dintre noi sau îndrăznesc să spun, aproape toți, avem un părinte care ne ocupă 51% din inimă. Acesta nu face referire la conceptul mult prea subiectiv, bine-rău pe care-l știm cu toții. Cât despre copertă, în primul rând, umbra mamei înfățișează calitățile acesteia care o călăuzesc pe micuța Ana. Îi ghidează pașii ajutând-o să facă deciziile corecte. În al doilea rând, reprezintă absența ei fizică în viața fetiței, iar în ultimul rând, imaginea cele două ținându-se de mână și privind spre oraș, spre lume, vorbesc despre faptul că în ciuda faptului că Ana este singură împotriva lumii, fizic, spiritual, în gânduri mama îi este alături.

Rep.: Care este mesajul principal pe care încerci să-l transmiți prin scrierile tale?

N.B.M.: Sunt mai multe mesaje. Însă unul dintre ele sună cam așa: cred cu tărie că nu există bine și rău, frumos și urât, slab sau gras, etc. Toate aceste lucruri se află în ochii privitorului, iar concluziile în buzunarul acestuia. Ce este bine pentru mine, poate nu este bine pentru tine și invers, ce mi se pare mie frumos, nu este neapărat frumos și pentru tine, ș.a.m.d. Noi suntem consecința alegerilor noastre, consecința culturii în care trăim, și totodată suma lucrurilor care ne înconjoară. Așadar, ceea ce încerc eu să transmit este faptul că nu se pune problema că avem noroc sau că avem ghinion, iar Dumnezeu cu siguranță nu ne vrea coadă, ci cap. Atunci când învățăm să privim în trecutul nostru, vom primi răspunsuri la întrebări și nu ne vom mai lăsa conduși de idei precum: eu n-am noroc, nu mă iubește nimeni, etc. Noi nu suntem gândurile noastre, dar gândurile noastre vor să fie noi. Iar aceste gânduri își au fundamentul tocmai în trecut. Pe scurt: cunoaște-ți istoria ca să nu o repeți.

Rep.: Există autori sau cărți care te-au influențat semnificativ în procesul de scriere al acestei cărți?

N.B.M.: Nu. N-aș putea spune că este o carte sau un autor anume. Însă cel mai probabil mi-am format stilul propriu în urma cărților pe care le-am parcurs.

Rep.: Cum a decurs colaborarea cu editura și procesul de tipărire al acestei cărți?

N.B.M.: Minunat. Toată lumea a fost foarte drăguță, comunicarea ușoară, rapidă. S-au ținut de deadline-uri și au fost foarte deschiși la idei și sugestii.

Rep.: Plănuiești să mai scrii alte cărți, sau poate o continuare?

N.B.M.: Plănuiesc să mai scriu și alte cărți, desigur. Ba chiar acum lucrez la o mică cercetare, lucrare în cadrul masteratului, despre care cu siguranță am să vă vorbesc la momentul potrivit. Cât despre o continuare, rămâne la latitudinea cifrelor pe care le va înregistra prima.

Rep.: Ce sfaturi ai pentru tinerii care scriu și sunt la început de drum?

N.B.M.: Unul dintre defectele profesionale este că nu cred în sfaturi pentru că este o chestiune subiectivă. Însă aș putea aduce un argument pro startului: conform terapiei cognitivei-comportamentale, una dintre cele mai studiate și folosite feluri de terapie, știm că acțiunea, nu motivația este primul pas și cu siguranță vor observa lucrurile mișcându-se. Cât despre calitatea materialului, să nu uităm că și Agatha Christie, Jane Austen sau Virginia Woolf au avut o primă scriere și cu siguranță, chiar și după ani de experiență au avut cărți foarte bune, dar și cărți mediocre.

Rep.: De ce ai recomanda această carte?

N.B.M.: Aș recomanda-o pentru că este despre oameni. Despre suferință și traumă, despre lucruri mai puțin roz, care se întâmplă în casele tuturor. Mai ales în ultima vreme (5-7 ani) social media a promovat perfecționismul și l-a pus ca o presiune pe umerii noștri deja obosiți de la povara zilelor cotidiene. Nu există viață de basm și nici aspirația spre una nu duce la bune. Dacă ar fi existat perfecționism cineva l-ar fi descoperit până acum, nu? Doar pentru că eu te fac să crezi că viața mea este perfectă nu înseamnă că și este. Doar gândiți-vă: voi vă postați pe social media necazurile? Faptul că nu v-au ajuns banii pentru necesități, spre exemplu. Sau postați mai degrabă poze din vacanță, cu o mașină nouă sau cu o relație bună, „perfect” funcțională? Tocmai de aceea consider că această carte este una dintre pastilele de care are nevoie societatea în care trăim.