Referendumul din Corunca, anulat Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 515 Vizualizări

Referendumul din Corunca, anulat

Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean Mureş, judecătorul Sebastian Voinea, a declarat vineri, 6 decembrie, pentru Agerpres, că referendumul local din Corunca se anulează, fiind corelat cu turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, în urma deciziei Curţii Constituţionale de anulare a întregului proces electoral de alegere a preşedintelui României, informează www.agerpres.ro.
”Biroul Electoral Judeţean o să-şi înceteze activitatea în urma deciziei CCR. Şi dacă nu are loc al doilea tur de scrutin, referendumul de la Corunca nu are cum să se desfăşoare din moment ce nu există Biroul Electoral Judeţean. Acest referendum era în corelaţie cu turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Probabil va fi organizat pe o nouă procedură, poate în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale care vor urma”, a afirmat judecătorul Sebastian Voinea.

Consiliul Local Corunca a fost aprobat, prin Hotărârea nr. 83 din 7 noiembrie 2024, organizarea unui referendum local în comună, desfăşurarea acestuia fiind prevăzută pentru data de 8 decembrie, în aceeași zi cu turul al doilea al alegerilor pentru Preşedintele României.

La urne ar fi fost așteptați să se prezinte aproximativ 3.400 de locuitori care ar fi urmat să își exprime opinia pro sau contra unor proiecte imobiliare, de construire a unor blocuri de locuințe în Corunca.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!