Comunicat DNA: Primarul municipiului Târgu Mureș acuzat de luare de mită Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 4096 Vizualizări

Comunicat DNA: Primarul municipiului Târgu Mureș acuzat de luare de mită

Primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a fost reținut luni, 9 decembrie, de procurorii anticorupție, într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit ”în mod repetat, în mod indirect”, foloase necuvenite ”constând în opere de artă în valoare totală de 1.009.764 lei.”

Doi inculpați, reținuți pentru 24 de ore

Redăm, în rândurile de mai jos, comunicatul remis marți, 10 decembrie, pe acest subiect, de Biroul de presă al Direcției Naționale Anticorupție.

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Târgu Mureș au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 9 decembrie 2024, a inculpaților:

Soós Zoltán, primar al municipiului Târgu Mureș, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită;
Persoană fizică, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada martie 2021- 2024, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureș, având atribuții de ordonator principal de credite, inculpatul Soós Zoltán ar fi primit în mod repetat, în mod indirect, foloase care nu i se cuvin, constând în opere de artă în valoare totală de 1.009.764 lei (echivalentul sumei de circa 200.000 euro), de la celălalt inculpat, administrator al unei societăți comerciale, în legătură cu încheierea și derularea în bune condiții a unor contracte cadru și a unor contracte subsecvente atribuite de primărie societății respective.
Contractele au ca obiect lucrări de intervenții și reparații străzi, trotuare, parcări și lucrări edilitare (apă-canal), precum și amenajări infrastructură.
La data de 25 noiembrie 2022, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureș, având atribuții de ordonator principal de credite, inculpatul Soós Zoltán ar fi primit în mod indirect, într-un cont aparținând unei asociații controlate de inculpat, foloase care nu i se cuvin, constând în suma de 30.000 lei, sub forma unui contract de sponsorizare de la o societate comercială, în legătură cu atribuirea și derularea unui număr de 9 achiziții directe în valoare totală de 275.355 lei, realizate de primărie de la respectiva societate comercială.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile articolului 309 Cod de procedură penală.
La data de 10 decembrie 2024, cei doi inculpați sunt prezentați Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție, Direcției de Operațiuni Speciale și Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu articolul 28 alineatul 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”

Cotidianul Zi de Zi a solicitat, luni seara, un punct de vedere pe acest subiect de la Biroul de presă al Primăriei Municipiului Târgu Mureș.

Vom publica informațiile/ reacțiile oficiale primite, în măsura în care acestea vor exista.

Alex TOTH

Citește și:

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!