- redactia
- 0 comentarii
- 1050 Vizualizări
Liderii UDMR Târgu Mureș și UDMR Mureș: ”Credem în nevinovăția lui Soós Zoltán”
10 decembrie 2024Președintele UDMR Târgu Mureș, viceprimarul Kovács Mihály Levente, și-a exprimat marți, 10 decembrie, prin intermediul unei postări pe pagina proprie de Facebook, susținerea față de primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán. În aceeași zi, Soós Zoltán a fost plasat în control judiciar timp de 60 de zile printr-o decizie a Tribunalului Mureș, într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, de la un om de afaceri, mai multe obiecte de artă în valoare totală de 200.000 de euro.
”Adevărul va triumfa!”
Redăm, în rândurile de mai jos, textul asumat de către Kovács Mihály Levente, președintele UDMR Târgu Mureș, alături de Csibi Attila Zoltán, președintele UDMR Mureș.
”Credem în nevinovăția lui Soós Zoltán și îi oferim primarului Municipiului Târgu Mureș tot sprijinul nostru! Trebuie să avem încredere în imparțialitatea justiției din România și ne abținem de la comentarii cu privire la activitatea sau procedurile organelor de anchetă.
Soós Zoltán a colaborat și până acum în toate aspectele și a informat opinia publică cu privire la evoluția situației. Suntem siguri că, într-un timp scurt, domnul primar va risipi orice suspiciuni. Îi vom oferi tot sprijinul necesar lui și familiei sale în această luptă.
Parchetul poate face apel, dar în prima instanță de judecată s-a decis dispunerea controlului judiciar, ceea ce înseamnă că se poate apăra în libertate și îşi poate exercita liber atribuțiile de primar.
Nu putem trece cu vederea nici faptul că există mulți care au interesul de a discredita primarul de succes de naționalitate maghiară al municipiului Târgu Mureș. În ultimele trei decenii, numeroase acuzații s-au dovedit a fi nefondate, iar instanța a achitat persoanele implicate. Nu avem nicio îndoială că și de această dată se va întâmpla la fel.
Prezumția de nevinovăție este un principiu juridic și moral care se aplică tuturor, inclusiv primarului municipiului Târgu Mureș.
Să nu ne lăsăm deturnați de la drumul pe care comunitatea ne-a oferit sprijinul să mergem, la cele patru alegeri din acest an. Adevărul va triumfa!”.
Alex TOTH
Citește și:
- Etichete:
- soos zoltan udmr mures
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu