- redactia
- 0 comentarii
- 519 Vizualizări
Zilele UMFST 2024. Expoziție dedicată savantului George Emil Palade
11 decembrie 2024La împlinirea a 50 de ani de la acordarea Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină de către savantul român George Emil Palade, Muzeul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureş, care poartă şi numele omului de ştiinţă, a deschis marţi, 10 decembrie, o expoziţie cu diplome şi distincţii primite de acesta, informează www.agerpres.ro.
”Anul acesta marcăm 50 de ani de la momentul istoric în care George Emil Palade, savantul de renume mondial, a fost distins cu Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină (1974). În semn de omagiu, Muzeul Universităţii ”George Emil Palade” organizează o expoziţie temporară dedicată celui care este considerat părintele spiritual al Universităţii noastre. Expoziţia aduce în prim-plan o colecţie impresionantă de diplome şi distincţii primite de George Emil Palade de-a lungul carierei sale. Aceste documente, în facsimil după originale, reflectă recunoaşterea internaţională acordată savantului de către şefi de stat, academii, universităţi şi instituţii de cercetare”, a informat marţi, într-o postare pe Facebook, conducerea UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureş.
Inspirație pentru noile generații
Obiectele prezentate fac parte din colecţia permanentă pe care George Emil Palade a lăsat-o, prin dispoziţie testamentară, Facultăţii de Medicină din Bucureşti, ca un gest de recunoştinţă pentru instituţia în care s-a format.
”Deşi valoarea unui om nu se măsoară în distincţii, această expoziţie îşi propune să demonstreze nu doar excelenţa profesională a lui George Emil Palade, ci şi să inspire noile generaţii. Prin dedicare, seriozitate şi perseverenţă, oricine poate atinge împlinirea profesională şi umană”, a precizat conducerea universităţii.
Expoziţia deschisă în cadrul Zilelor UMFST poate fi vizitată în Cetatea Medievală din Târgu Mureş, în Clădirea Manutanţei.
(Redacția)
- Etichete:
- umfst george emil palade mures
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu