- redactia
- 0 comentarii
- 1023 Vizualizări
Sală de sport din Luduș botezată ”Ella Kovacs”
12 decembrie 2024Aleșii locali ai orașului Luduș au aprobat, recent, cu prilejul unei ședințe ordinare de lucru, atribuirea denumirii ”Ella Kovacs” sălii de sport situată pe strada Pieței nr. 1C din orașul Luduș.
Potrivit informațiilor furnizate în Referatul de aprobare, document întocmit de către Ioan Cristian Moldovan, primarul orașului Luduș, sala de sport vizată de proiect se află în evidențele de publicitate imobiliară în favoarea domeniului public al orașului Luduș.
”Ținând cont de faptul că imobilul, sală de sport, nu are o denumire, consider oportun momentul ca acestei săli să i se atribuie denumirea de ”Ella Kovacs”, în onoarea recunoscutei sportive. Doamna Ella Kovacs, născută în orașul Luduș, este o personalitate recunoscută a sportului românesc, în particular, în domeniul atletismului, fiind o fostă atletă specializată în alergări pe distanțe mijlocii, mai ales pe distanța de 800 de metri”, a precizat primarul orașului Luduș.
Din palmaresul atletei Ella Kovacs amintim medaliile de aur câștigate la Campionatul European în Sală (1985 – Atena și 1992 – Genova), medalia de argint cucerită la Campionatul European în Sală (1994 – Paris), medaliile de bronz adjudecate la Campionatul Mondial (1991, 1992, 1993) și un loc 6 la Jocurile Olimpice de la Barcelona, în 1992.
”Ella Kovacs, deși s-a retras din activitatea sportivă, a continuat să fie implicată în domeniul sportului. La nivelul orașului Luduș, sportiva și-a pus amprenta asupra dezvoltării imaginii orașului, organizându-se până în prezent 17 ediții ale competiției sportive ”Trofeul Ella Kovacs”, la care participă sportivi din toată țara”, a mai subliniat primarul orașului Luduș.
(Redacția)
- Etichete:
- sala sport ella kovacs ludus
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu