Ordonanța trenuleț, mâine, în ședință de Guvern. Pensii și salarii înghețate în 2025 Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1436 Vizualizări

Ordonanța trenuleț, mâine, în ședință de Guvern. Pensii și salarii înghețate în 2025

”Ordonanţa trenuleţ”, prin care vor fi îngheţate pensiile şi salariile din sistemul public, va fi discutată mâine într-o şedinţă de guvern, potrivit surselor TVR Info. Proiectul obţinut de jurnaliștii Știrilor TVR cuprinde, în mare parte, măsurile apărute și analizate încă de săptămâna trecută.

Proiectul de ordonanţă prevede că, până la aprobarea legii plafoanelor din bugetul pentru 2025, salariile din sistemul public și indemnizaţiile pentru demnitari se mențin la nivelul din decembrie 2024. Din ianuarie, sporurile, compensaţiile şi primele sunt şi ele îngheţate. Munca suplimentară se va compensa numai cu timp liber.

Nu se vor acorda bilete de valoare, cu excepţia tichetelor de creşă.

Se suspendă în 2025 şi ocuparea prin concurs a posturilor vacante, cu excepţia celor unice. Pot fi făcute angajări doar excepţional, în cazuri temeinic justificate, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului.

Până la intrarea în vigoare a legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2025, valoarea punctului de pensie se menține la 81 lei.

Se suspendă şi drepturile angajaţilor CFR obţinute prin legea statutului personalului feroviar, dar şi acordarea pensiilor speciale pentru primari şi alti aleşi locali.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!