
- redactia
- 0 comentarii
- 657 Vizualizări
Guvernul adoptă azi ordonanța de înghețare a salariilor bugetarilor
30 decembrie 2024Guvernul se reuneşte în şedinţă astăzi, luni, 30 ianuarie, începând cu ora 13:00, urmând să discute „ordonanţa-trenuleț” privind unele măsuri fiscal-bugetare. Proiectul de ordonanţă a fost publicat duminică de Ministerul Finanţelor.
Proiectul ordonanței de urgență și Nota de fundamentare, publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor, pot fi descărcate accesând acest link:
https://mfinante.gov.ro/acasa/transparenta/proiecte-acte-normative
Începând cu 1 ianuarie 2025, cuantumul brut al salariilor de bază/ soldelor de funcţie/ salariilor de funcţie/ indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna noiembrie 2024 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, potrivit proiectului de ordonanţă. În anul 2025, începând cu data de 1 ianuarie, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora se menţin la nivelul aferent lunii noiembrie 2024.
De asemenea, în anul 2025, pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie” din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, salariile de bază se menţin la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna noiembrie 2024 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
Munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie, de conducere şi de înalţi funcţionari publici, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se compensează numai cu timp liber corespunzător acestora.
- Etichete:
- slider
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu