Bernadette Szocs în acțiune la WTT Star Contender Doha 2025 Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 305 Vizualizări

Bernadette Szocs în acțiune la WTT Star Contender Doha 2025

Reprezentanții României au continuat să-și testeze forțele pe scena internațională a tenisului de masă la turneul WTT Star Contender din Qatar.

Pe tabloul de dublu mixt, Eduard Ionescu și mureșeanca Bernadette Szőcs au intrat pentru prima dată împreună în competiție, dar au fost învinși în optimile de finală de perechea japoneză Sora Matsushima și Miwa Harimoto, locul 48 mondial, scor 0-3 (5-11, 5-11, 5-11).

Potrivit Federației Române de Tenis de Masă, în competiția de simplu feminin, Adina Diaconu, clasată pe locul 86 mondial, a oferit un meci spectaculos împotriva olandezei Britt Eerland (#42 mondial), fostă medaliată cu argint la Top 16 Europa. Adina a condus în setul decisiv cu 7-4, însă a pierdut în cele din urmă, scor 2-3 (11-8, 5-11, 11-6, 6-11, 7-11).

Tot la simplu feminin, Elizabeta Samara, numărul 48 mondial, a încercat să-și impună stilul de joc în fața chinezoaicei Shi Xunyao, ocupanta locului 40 mondial. După un început echilibrat, Samara a cedat meciul, scor 0-3 (9-11, 7-11, 2-11).

(D.C.)

Sursa foto: Federația Română de Tenis de Masă

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!