Dotări pentru ateliere de practică pentru 32 de unități de învățământ din Târgu Mureș Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1141 Vizualizări

Dotări pentru ateliere de practică pentru 32 de unități de învățământ din Târgu Mureș

Conducerea Primăriei Municipiului Târgu Mureș a demarat, recent, o licitație publică estimată la valoarea de 2.306.860 de lei, fără TVA, pentru achiziția de materiale și echipamente de specialitate pentru atelierele de practică, în cadrul proiectului ”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar, municipiul Târgu Mureș”, informează www.licitatiapublica.ro.

Licitația pentru ”materiale și echipamente de specialitate” este defalcată în șase loturi, după cum urmează: Lotul 1 – Gastronomie (valoare estimată: 329.551,54 de lei, fără TVA), Lotul 2 – Mecanică – Atelier auto (valoare estimată: 659.103,08 de lei, fără TVA), Lotul 3 – Confecții textile (valoare estimată: 329.551,54 de lei, fără TVA), Lotul 4 – Automatizări (valoare estimată: 329.551,54 de lei, fără TVA), Lotul 5 – Construcții (valoare estimată: 329.551,54 de lei, fără TVA) și Lotul 6 – Telecomunicații (valoare estimată: 329.551,54 de lei, fără TVA).

Grădinițe și școli beneficiare

Potrivit informațiilor furnizate în Caietul de sarcini al licitației, investiția va fi finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta, iar licitația se va desfășura în data de 10 februarie 2025, ora 15.00.

”Acest ajutor vine în întâmpinarea nevoilor comunității locale din municipiul Târgu Mureș prin dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a infrastructurii educaționale necesare desfășurării activității pentru copiii din municipiul Târgu Mureș. În acord cu recomandările Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 15 – Educație, prin prezentul proiect se propune dotarea unităților de învățământ preuniversitar: Colegiul Național Pedagogic ”Mihai Eminescu”, Colegiul Național „Unirea”, Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian”, Grădinița cu Program Prelungit „Manpel”, Grădinița cu Program Prelungit nr. 6, Grădinița cu Program Prelungit nr. 16, Grădinița cu Program Prelungit ”Ștefania”, Liceul cu Program Sportiv “Szász Adalbert”, Colegiul Economic ”Transilvania”, Liceul Tehnologic „Gheorghe Șincai”, Liceul Tehnologic ”Aurel Persu”, Liceul Tehnologic „Avram Iancu”, Liceul Tehnologic ”Electromureș”, Liceul Tehnologic „Ion Vlasiu”, Liceul Tehnologic „Traian Vuia”, Liceul Teoretic „Gheorghe Marinescu”, Liceul Teoretic „Bolyai Farkas”, Colegiul Național de Artă, Liceul Vocațional Reformat, Școala Gimnazială „George Coșbuc”, Scoala Gimnazială „Dacia”, Școala Gimnazială ”Liviu Rebreanu”, Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu”, Școala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza”, Școala Gimnazială ”Europa”, Scoala Gimnazială ”Mihai Viteazul”, Școala Gimnazială ”Nicolae Bălcescu”, Școala Gimnazială ”Romulus Guga”, Școala Gimnazială Nr. 7, Școala Gimnazială ”Friedrich Schiller”, Școala Gimnazială ”Serafim Duicu” și Școala Gimnazială ”Dr. Bernády György” din municipiul Târgu Mureș”, se menționează în documentul aprobat de către Soós Zoltán (foto), primarul municipiului Târgu Mureș.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!