
VIDEO: ”Zi tot, cu Alex Toth!”. Mihaela Țăpescu, nutriționist dietetician autorizat, sfaturi utile pentru o nutriție sănătoasă a copiilor
13 ianuarie 2025Autoarea cărții ”O introducere a copiilor în lumea Microbiotei Umane”, Mihaela Țăpescu, nutriționist dietetician autorizat, a participat luni, 13 ianuarie, la emisiunea ”Zi tot, cu Alex Toth!”.
Invitata din Studioul Zi de Zi Live a redactorului șef al cotidianului Zi de Zi, Alex Toth, a prezentat detalii despre lucrarea sa, lansată la Târgu Mureș în luna decembrie 2024, sub motto-ul ”O relație de prietenie pe viață”, și a răspuns apoi la o sesiune de întrebări care au gravitat în jurul nutriției pediatrice.
”Cred că soluția este o întoarcere la simplitate și prin ceea ce fac zi de zi încerc să ofer un exemplu, pentru că nu pot vorbi doar din cărți, ci practic, prin ceea ce am studiat ani de-a rândul, și le arăt oamenilor că se poate să avem și o viață activă și să ne și preocupăm de ceea ce contează cu adevărat, și anume hrana noastră de zi de zi. Nu ne facem o obsesie din a ne hrăni într-un anumit fel, dar înțelegem că hrana este cea care ne susține zi de zi și asta înseamnă alegerile pe care le facem zilnic, timpul pe care îl alocăm, felul în care ne raportăm la hrană și asta încerc să le explic oamenilor prin ceea ce fac”, a spus, în debutul emisiunii, Mihaela Țăpescu, care profesează în domeniul nutriției-dieteticii din anul 2021 și care deține o platformă online proprie, www.nutritiebiologica.ro.
Câteva recomandări importante făcute de nutriționistul dietetician Mihaela Țăpescu:
– Despre meniuri diferite părinți-copil: ”Eu nu recomand lucrul acesta, pentru că în primul rând un copil atunci când începe să mănânce se raportează într-un fel la alimente, e integrat, e un moment sfânt masa și el nu trebuie să se simtă diferit că mănâncă altfel decât părinții.”
– Despre numărul de mese recomandate într-o zi: ”Ceea ce copii noștri au nevoie în ziua de astăzi este să simtă și senzația de foame. Depinde de vârstă, bineînțeles, până copilul este alăptat bineînțeles că sunt mai multe mese, până la vârsta de doi ani, poate avea trei mese principale și două-trei gustări, deși dacă mesele sunt constituite bine, cu suficiente proteine, fibre și grăsimi, în mod normal nu i se face foame repede. Copiilor li se face de obicei foame repede atunci când mănâncă prea mulți carbohidrați la o masă, pentru că le urcă glicemia și le scade brusc și ei nu știu să gestioneze. Și de aici, foarte mulți copii se comportă haotic sau sunt agitați, pentru că nu au o masă constituită corect, nu au suficientă proteină la fiecare masă. După vârsta de doi-trei ani, eu recomand trei mese pe zi principale. Dacă este nevoie, putem da și gustare. Dacă este nevoie, dar nu recomand să insistăm și să ne bazăm pe acele gustări. Dacă vedem că e nevoie, o avem pregătită, o oferim. Este foarte important copilul să simtă foamea și sistemul lui digestiv să fie pregătit pentru masa care urmează.”
– Despre ora limită pentru servirea cinei: ”Ideal e cina să fie cu două-trei ore înainte de somn, dar copiilor le oferim gustare, uneori înainte de somn au nevoie de o gustare, tocmai ca să ne asigurăm că vor avea glicemia constantă pe timpul nopții și nu vor exista treziri dese nocturne. Cina este bine să fie luată când este luată în familie, la ora 6, la ora 7, depinde pentru fiecare, în funcție și de ora de culcare. La ora 6 ideal se ia cina, dar dacă este nevoie, și cere pentru că îi e foame înainte de culcare, copilului i se oferă o hrană ușoară, un chefir, migdale, nuci.”
– Despre introducerea laptelui de vacă/capră în alimentație: ”Laptele de vacă se poate introduce în alimentație destul de devreme, în funcție de toleranța copilului. Depinde cum reacționează copilul și e mai indicat laptele de capră, pentru că este mai apropiat din punct de vedere al compoziției cu laptele matern și din punct de vedere al hormonilor de creștere care sunt în cantitate mai mică.”
– Despre gestionarea ”apetitului capricios”: ”Faptul că refuză o mâncare poate fi în regulă, pentru că poate nu îi place, dar dacă face în mod frecvent și mereu refuză mâncarea e clar că el ne transmite o emoție neînțeleasă, e felul în care s-a relaționat cu el de când a început să i se ofere mâncare, pentru că de cele mai multe ori noi, mamele, suntem un pic anxioase în momentul în care începem să oferim copilului de mâncare și vă vorbesc și din experiență, pentru că și eu aveam așteptările acestea, deși cunoșteam informația, să mănânce copilul. Și în momentul în care ne relaxăm și înțelegem că e mai mult despre a cunoaște, despre a descoperi, despre a se raporta, despre plăcerea de a mânca împreună și de a fi în momentul mesei, lucrurile se îmbunătățesc considerabil. Doar că e un ”prag” acolo de trecut, să nu mai punem presiune pe copii, pentru că mâncarea nu este doar despre cantitatea pe care o mănâncă, e mult mai mult de atât.”
– Despre refuzul constant de a bea apă: ”Chiar este o problemă și știu că mulți copii refuză. În primă instanță putem să-i enzimăm apa sau să o facem mai plăcută la gust, dacă nu bea și nu bea putem să îi punem un fruct, să infuzăm acolo, să punem puțină lămâie, să vedem. Ne jucăm, încercăm, experimentăm. Nu există formulă magică, dar cel mai important e să ne vadă pe noi că bem. Apa trebuie să fie tot timpul la îndemână, să fie ușor de accesat pentru copil și să ne vadă pe noi. Să avem pauze și să educăm copii și când se joacă, pauza de apă.”
– Despre prevenirea obezității: ”În primul rând, să nu se hrănească la televizor. Să nu îi lase (părinții – n.a.) atunci când mănâncă în prima instanță atunci când sunt mici de dragul de a-i vedea mâncând să îi punem în fața televizoarelor și a desenelor animate și a ecranelor. Acela este primul pas, să nu facem altă activitate atunci când mâncăm. Momentul mesei, așa cum am zis, este sfânt, este un moment de conectare, de recunoștință, de mâncat conștient. Și asta se învață prin exemplu (…) În al doilea rând, prin controlul farfuriei și al consumului de carbohidrați. Suntem prima țară din Europa la consumul de pâine și la consumul de zahăr. Din păcate. Doi principali factori care dau peste cap metabolismul. Și trei, mișcarea. Copii trebuie puși să fie activi. Comoditatea și toată tehnologia din ziua de azi tind să îi țină pe copii captivi pe scaun.”
– Despre consumul de dulciuri: ”Nu îi privăm, pentru că nu asta este soluția, dar îi responsabilizăm.”
– Despre refacerea în mod corect a microbiotei după episoade frecvente de tratament cu antibiotic, după răceli repetate: ”Momentul de după este definitoriu, despre felul în care va reacționa corpul pe viitor. Și de cele mai multe ori noi, de dragul de a-l vedea pe copil mâncând după ce a fost bolnav, când corpul e în convalescență și atunci noi nu avem nevoie de aport de alimente, noi avem nevoie de odihnă, de hidratare intensă, de alimente ușoare, de fructe, de agenți care să ajute drenarea și eliminarea. Așa se strică tot echilibrul sistemului gastro-intestinal și nu numai, ci și al sistemului imunitar al corpului, ajunge să aibă ceva sincope, pentru că noi nu știm să susținem corpul după o boală. Noi ar trebui, ca mame, să nu ne preocupăm că nu mănâncă copilul o zi, două, trei. Noi avem grijă să îi dăm aport de lichide, să îi dăm săruri de rehidratare, depinde de la caz la caz. Și abia în momentul în care natural și firesc apare senzația de foame să îi oferim mâncare. Nu-i oferim în niciun caz produse făinoase, în niciun caz făină albă, lactate sau proteină animală. Pentru că atunci e momentul în care corpul se reface natural. După perioadele de antibiotice e important să eliminăm o perioadă lactatele și făinoasele și să venim cu aport mare de fibră, ca să susținem refacerea microorganismelor.”

”O introducere a copiilor în lumea Microbiotei Umane”
Cartea ”O introducere a copiilor în lumea Microbiotei Umane” are 44 de pagini full color, este tipărită în condiții grafice deosebite, costă 55 de lei și poate fi comandată de pe pagina web www.nutritiebiologica.ro, respectiv prin intermediul adresei de e-mail info@nutritiebiologica.ro.
”În calitate de specialist în domeniul sănătății, al nutriției-dieteticii, dar și de părinte al unei fetițe de doar trei ani și jumătate, doresc să trag un semnal asupra modului în care îi îndrumăm pe copiii noștri să își creeze o relație sănătoasă cu mâncarea, dar mai presus de toate, o relație autentică cu propriul lor corp. Nu cred că le putem oferi un dar mai prețios decât cultivarea curiozității și a blândeții în înțelegerea proceselor ce au loc permanent în corpul lor. Departe de a fi complicat acest proces, este unul cât se poate de firesc și a venit momentul să îl conștientizăm, și să îl înțelegem noi, ca mai apoi, să îl putem transmite mai departe și să ne putem asuma responsabilitatea asupra sănătății noastre și a familiilor noastre. Este momentul să nu mai considerăm sănătatea un dat ce ni se cuvinte fără a depune efort, ci ca pe un rezultat al alegerilor luate zi de zi, prin cultivarea obiceiurilor sănătoase, prin starea de prezență și prin trăirea conștientă. Îmi doresc ca lumea să fie plină de copii sănătoși și fericiți și știu că acest lucru este posibil doar cu credință și efort constant și susținut în direcția sănătății, prin investirea timpului nostru în lucrurile care contează cu adevărat. A venit momentul să nu îi mai considerăm pe cei mici incapabili de a înțelege lucruri pe care mintea noastră le consideră complicate. În realitate ei au o capacitate subestimată de a percepe întregul Univers”, a afirmat Mihaela Țăpescu despre cartea sa.
Arina TOTH
Lasă un comentariu