Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu Mureș – discuții cu liceenii din Luduș Educație
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 690 Vizualizări

Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu Mureș – discuții cu liceenii din Luduș

Pregătirea și combaterea faptelor antisociale reprezintă o prioritate pentru jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu Mureș. În acest sens, încă de la începutul anului școlar, aceștia au inițiat o serie de activități pentru prevenirea violenței școlare și a consumului de substanțe interzise în rândul tinerilor.

Astfel, joi, 23 ianuarie, 400 de elevi din cadrul Liceului Tehnologic nr. 1 din Luduș, au avut ocazia să observe îndeaproape tehnica jandarmilor și să afle mai multe detalii despre misiunile zilnice ale acestora. Li s-au oferit sfaturi pentru a rămâne în siguranță și au fost încurajați să solicite mereu ajutorul oamenilor legii, atunci când situația o impune. De asemenea, le-au fost prezentate consecințele legale ale comportamentelor antisociale, precum utilizarea sau deținerea materialelor pirotehnice interzise. Elevii au participat activ la discuții și au înțeles importanța respectării regulilor și normelor de conviețuire socială.

„Le-am oferit informații despre posibila carieră militară pe care o pot urma după terminarea studiilor și au urmărit, cu entuziasm, exercițiile de disciplină și dresaj canin ale colegilor noștri patrupezi. Mulțumim cadrelor didactice pentru invitație! Campaniile de prevenire vor continua pe tot parcursul anului școlar”, au transmis reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobile Târgu Mureș.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!