
- redactia
- 0 comentarii
- 535 Vizualizări
Prima academie sportivă pentru copii, deschisă la Reghin
23 ianuarie 2025La inițiativa vicepreședintelui Agenției Naționale pentru Sport, Gabriel Toncean, în municipiul Reghin a fost deschisă prima academie sportivă destinată copiilor, care va integra, pe lângă antrenamentele fizice, și educație nutrițională, precum și psihologie sportivă, potrivit Agerpres.
„Odată cu proiectul pe care l-am iniţiat, de introducere a educaţiei nutriţionale în şcoli, m-am gândit că nu este suficient doar să fim educaţi din punct de vedere nutriţional, ci trebuie să facem şi sport, să ne educăm copiii să facă sport. Sunt un exponent al sportului şi îmi doresc ca ai noştri copii să fie sănătoşi, să aibă un stil de viaţă sănătos şi să-şi poată face propriile alegeri, atât din punct de vedere nutriţional, cât şi sportiv. Conceptul pe care l-am conturat la Reghin face cumva referire la îmbinarea mai multor sporturi în aceeaşi bază sportivă, în care antrenorii, instructorii sau profesorii de sport să poată să ofere copiilor diferite ramuri sportive, adică să se adapteze după nevoile copiilor, după nevoile familiilor. Inclusiv această latură de educaţie nutriţională şi, mai mult decât atât, latura de psihologie sportivă, pentru că toate sunt îmbinate şi împreună trebuie să dea un tot unitar care să formeze un copil sănătos, cu deprinderi sănătoase şi cu o dorinţă sporită de viaţă”, a declarat Gabriel Toncean.
Gabriel Toncean a mai spus că deschiderea academiei sportive din Reghin reprezintă doar un prim pas dintr-un plan mai amplu de dezvoltare a acestui concept la nivel național: „Am vorbit şi cu foştii mei colegi din Federaţia Română de Culturism şi Fitness unde punem foarte mare accent pe sportul la nivel juvenil, chiar şi pe educaţie, pentru că avem acele cursuri de instructor antrenor fitness. Împreună cu colegii mei din ţară şi cu oamenii care iubesc sportul încercăm să atragem copiii înspre proiectul de sport academic”.
Potrivit Agerpres, în cadrul acestui demers, academii similare urmează să fie inaugurate în mai multe orașe din România, printre care Baia Mare, Cluj, Craiova și Constanța, cu sprijinul partenerilor din Federația Română de Culturism și Fitness.
Conform declarațiilor sale, proiectul a atras colaborarea unor specialiști din Federația Română de Culturism și Fitness, dar și din alte discipline sportive precum gimnastică, yoga, judo, dans, kickboxing sau skandenberg. Psihologia sportivă va fi coordonată de Cecilia Ardusătan, fostă sportivă de performanță, iar copiii vor avea oportunitatea de a participa la sesiuni de educație nutrițională, care vor fi deschise și pentru părinți, a adăugat Gabriel Toncean.
(D.C.)
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu