EDITORIAL. Educație de calitate, la Gimnaziul ”Alexandru Ioan Cuza” Editorial
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 683 Vizualizări

EDITORIAL. Educație de calitate, la Gimnaziul ”Alexandru Ioan Cuza”

Fac parte din ”valul absolvenților” Școlii Gimnaziale ”Alexandru Ioan Cuza” din Târgu Mureș, care estimez că însumează mii de destine.

Primul contact cu instituția care la acea vreme se numea, simplu, Școala 8, a fost înainte de 1989, în clasa a V-a. S-a întâmplat odată cu mutarea familiei în cartierul ”Unirii”, unde veneam de la o școală cotată ca fiind mai bună.

Temerile că m-am mutat la o școală slabă s-au risipit însă foarte rapid, după primele zile de școală, când am realizat că în clasă erau numeroși elevi foarte buni și chiar excepționali. Profesorii, chiar dacă nu erau perfecți (deoarece nimeni nu e perfect, nu-i așa?) pot spune că erau foarte dedicați, își iubeau și își respectau meseria. Adevărați profesioniști. Singura problemă mai acută era legată de infrastructură. La început am învățat în clădirea căreia i se spunea ”Școala Veche”, aflată la câteva sute de metri de Școala propriu zisă, iar apoi, în sfârșit, în Școala propriu-zisă.

Ca locuitor al cartierului am fost apoi martor la o transformare continuă în bine a Școlii, care s-a extins în mod firesc, odată cu expansiunea cartierului, fiind construite un corp nou de clădire și o sală de sport. Plus multe alte facilități care nu se văd din stradă. Foști colegi de școală sau vecini de cartier au devenit apoi dascăli, iar corpul profesoral s-a întinerit considerabil, aducând un suflu nou Educației.

Au trecut aproape 35 de ani de la absolvirea clasei a VIII-a. De 17 ani, sunt redactor șef la cotidianul Zi de Zi din Târgu Mureș, iar în acest timp de fiecare dată când am scris sau am citit știri despre elevi sau profesori de la Gimnaziul ”Cuza”, cum a fost ”botezată” între timp Școala 8, acestea au fost de fiecare dată pozitive.

Școala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza” este astăzi una dintre cele mai respectabile unități de învățământ ale municipiului reședință de județ. Este meritul celor care au condus școala de-a lungul anilor, dar și a dascălilor și a elevilor ale căror destine s-au încrucișat cu cel al Școlii. Merită felicitați cu toții, alături de părinții care întregesc acest trio al Educației de calitate.

Nu e un secret că provocările viitorului sunt uriașe în domeniul Educației în România, însă acționând doar în echipă, Dascăli, Elevi și Părinți, cu sprijinul autorităților locale, aceste provocări vor fi sinonime cu evoluția către un act educațional de și mai mare calitate. Sunt ferm convins de aceasta.

La aniversarea unui secol de activitate transmit Școlii Gimnaziale ”Alexandru Ioan Cuza” tradiționala urare de La Mulți Ani și îi doresc încă cel puțin 100 de ani de succese și de evoluție!

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!