
- redactia
- 0 comentarii
- 1002 Vizualizări
VOCILE CETĂȚII. Când respectul devine opțional: huiduirea imnului și fluierarea rugăciunii
25 ianuarie 2025Într-o lume ideală, imnul național ar trezi sentimente de mândrie și unitate, iar rugăciunea ar aduce liniște sufletească și reflecție. Dar nu, noi trăim într-o realitate alternativă, unde unii au descoperit că pot compensa lipsa de educație și bun-simț cu un fluier bine plasat și o huiduială din toți plămânii. Pare că am ajuns într-o epocă în care singurul lucru care mai unește un anumit segment de populație este abilitatea de a face zgomot la momente nepotrivite, de parcă nivelul lor intelectual ar crește direct proporțional cu volumul decibelilor.
Imnul național, acel simbol sacru al unei țări, care ar trebui să răsune în inimile fiecăruia ca un ecou al istoriei și identității noastre, a ajuns să fie tratat ca un hit de stadion care trebuie neapărat huiduit. „De ce să-l respectăm?”, își spun acești gânditori moderni ai nimicului. „Ce ne-a dat nouă țara asta?” – probabil o școală pe care au ignorat-o, o istorie pe care n-au înțeles-o și o cultură de care habar n-au. Dar nu-i nimic, fluieratul și huiduitul sunt apanajele celor care cred că libertatea de exprimare înseamnă să îți etalezi în public limitele intelectuale.
Și cum să nu huidui, când e atât de greu să taci și să reflectezi? Să fii atent la versurile imnului și să înțelegi ce reprezintă ar cere un efort intelectual care depășește capacitatea de procesare a celor care au absolvit cu brio școala vieții… în pauză. E mult mai ușor să te faci remarcat cu un fluierat strident, să arăți că ești rebel, că ești „anti-sistem” și că, evident, ai o problemă cu orice nu înțelegi – adică aproape totul.
Dar partea cu adevărat tragicomică vine când ne gândim la cei care se simt jigniți de o rugăciune. Când se rostește „Tatăl nostru”, în loc să se gândească la credință, valori sau măcar la liniște, aleg să-și exerseze plămânii. Poate că rugăciunea le amintește că există ceva mai presus de ei – lucru greu de acceptat când te consideri deja buricul pământului, deși, în realitate, abia reușești să fii o notă de subsol în cartea existenței.
Acești luptători ai democrației aplicate greșit sunt primii care vorbesc despre „dreptul lor de a protesta”, dar uită că respectul nu este opțional și nici reciprocitatea nu e o poveste inventată de cei care vor să-i controleze. Nu e ironic cum aceiași oameni care fluieră la auzul unei rugăciuni sunt primii care postează pe rețelele sociale citate despre „liniștea sufletească” și „puterea credinței” când sunt în fața unui necaz personal? Se pare că rugăciunea devine utilă doar atunci când realitatea le demonstrează că nu pot fluiera orice problemă să dispară.
În final, problema nu este că imnul sau rugăciunea sunt huiduite și fluierate – problema este că astfel de gesturi devin reflexe naturale într-o societate în care respectul, bunul-simț și cultura sunt privite ca niște accesorii demodate. Însă, indiferent cât de tare vor încerca să acopere cu fluierături istoria, simbolurile și valorile, acestea vor rămâne în picioare. Cei care fluieră azi, vor dispărea mâine în anonimat, lăsând în urmă doar ecoul propriei nesemnificații.
Până atunci, le urăm succes în cariera lor de „critici” ai civilizației – poate într-o zi își vor da seama că a fi rebel nu înseamnă să fluieri la întâmplare, ci să înveți, să înțelegi și să respecți ceea ce nu poate fi schimbat cu zgomot gol.
Prof. univ. dr. Leonard AZAMFIREI,
Rectorul UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș
- Etichete:
- leonard azamfirei umfst targu mures
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu