Lichiul din Saschiz, vedetă în revista internațională Milk Street Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 465 Vizualizări

Lichiul din Saschiz, vedetă în revista internațională Milk Street

Un desert tradițional din inima Transilvaniei, într-o localitate din județul Mureș aflată la granița cu județul Brașov, a cucerit atenția unei reviste culinare de prestigiu. Lichiul, cunoscut și sub denumirea de Grief Hanklich, un desert săsesc autentic din zona Târnavelor, a fost inclus în ediția ianuarie-februarie a celebrei publicații „Milk Street Magazine”.

Această realizare deosebită se datorează pasiunii și măiestriei Ibolykei Macarov, membră de bază a Vecinătății Femeilor din Saschiz, care a avut ocazia să pregătească rețeta chiar în fața lui Christopher Kimball, fondatorul revistei, și a Irinei Georgescu, scriitoare și blogger culinar de origine română stabilită în Anglia. Vizita acestora a fost facilitată și de sprijinul lui Cristi Gherghiceanu, președintele executiv al Fundației ADEPT, potrivit agerpres.ro.

O experiență gastronomică de neuitat

În timpul vizitei la Saschiz, echipa Milk Street a fost invitată să descopere nu doar lichiul, ci și alte preparate locale, precum ciorba de fasole boabe cu prune uscate, un fel de mâncare surprinzător și apreciat. Întregul proces de preparare a fost filmat, oferindu-le ocazia de a surprinde autenticitatea și tradiția din spatele acestor rețete.

Ibolyka Macarov a povestit cu entuziasm despre această experiență, subliniind reacția entuziasmată a echipei Milk Street: „În timp ce lichiul era în cuptor, spuneau că e un miros extraordinar, iar când l-am scos, au fost efectiv vrăjiți. Au zis că este un dulce extraordinar, nu și-au închipuit că poate ieși ceva atât de bun”.

Aceasta a mai precizat că rețeta lichiu-lui variază de la o localitate la alta în zona Târnavelor, fiecare familie păstrând o variantă proprie. La Saschiz, desertul se prepară cu un strat fin de zahăr vanilat, în timp ce în alte sate se adaugă scorțișoară, brânză de vaci sau chiar rabarbăr.

Saschiz, un reper pe harta gastronomiei internaționale

Dacă în ultimele două decenii Saschiz a devenit cunoscut la nivel mondial ca parte a patrimoniului UNESCO, astăzi satul transilvănean își câștigă notorietatea și prin savoarea preparatelor sale. Fundația ADEPT a subliniat această reușită într-o postare pe rețelele sociale, exprimându-și mândria față de recunoașterea internațională a gastronomiei locale.

„Milk Street” este mai mult decât o simplă revistă de gastronomie, este o platformă globală de educație culinară, ce include emisiuni de televiziune, un program de radio, o școală de gătit și o prezență online activă. Publicația promovează rețete autentice din întreaga lume, iar includerea lichiu-lui din Saschiz este o dovadă că tradițiile culinare transilvănene pot străluci pe scena internațională.

Această reușită confirmă încă o dată că rețetele moștenite din generație în generație merită să fie păstrate și promovate. Iar pentru cei care nu au gustat încă acest desert săsesc, Saschiz rămâne destinația perfectă pentru o experiență culinară autentică.

Lorena PINTILIE

Sursa foto: Facebook – Fundatia Adept Transilvania & Adrian Pora

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!