Turneu caritabil de minifotbal pentru ajutarea Paulei Reghin
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 966 Vizualizări

Turneu caritabil de minifotbal pentru ajutarea Paulei

Asociația Sportivă Viitorul Batoș organizează pe data de 1 februarie 2025, un turneu de minifotbal cu scop caritabil, dedicat strângerii de fonduri pentru Paula, o tânără care are nevoie urgentă de tratament medical. Evenimentul va avea loc pe terenul sintetic din Batoș, începând cu ora 10:00.

În acest sens, 14 echipe, printre care și două echipe ale ACS Victoria Reghin s-au alăturat acestei cauze nobile. Prin sport și solidaritate, organizatorii și participanții își propun să transforme acest eveniment într-un succes care să ofere Paulei o șansă reală.

O șansă pentru Paula

Paula are nevoie de un tratament pe care medicii din România nu îl pot administra. Singura sa speranță este o clinică din Viena, unde specialiștii sunt pregătiți să o ajute. Însă, costurile acestui tratament sunt extrem de ridicate – 70.000 de euro, o sumă imposibil de acoperit de familie fără sprijinul comunității.

Oricine dorește să contribuie la această cauză poate face acest lucru în mai multe moduri:

Donează – Orice sumă, oricât de mică, poate face diferența.

Distribuie – Povestea Paulei trebuie să ajungă la cât mai mulți oameni.

Sprijină – Dacă știți persoane sau organizații care pot ajuta, transmiteți-le această informație.

Conturi pentru donații:

Pop Paula Cristina:

• Cont Euro: RO13BTRLEURCRT00L1498301

• Cont Lei: RO97BTRL02701201L14983XX

• BT Pay: 0757253431

• Revolut: Pop Dumitru, RO25REVO0000130582187816

• Revtag: @dumitrhyzm

„De ce să o ajuți pe Paula? Pentru că fiecare mamă merită să își vadă copiii crescând. Pentru că Amalia și Paul au nevoie de mama lor. Pentru că durerea lor nu poate fi ignorată, iar împreună putem să le oferim o șansă. 70.000 de euro – atât costă o viață. Paula este o luptătoare, dar acum are nevoie de noi. Fiecare gest contează, fiecare donație este un pas mai aproape de vindecare. Împreună putem transforma durerea în speranță. Nu rămânem impasibili nici de această dată”, se precizează pe pagina ACS Victoria Reghin.

(D.C.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!