
- redactia
- 0 comentarii
- 518 Vizualizări
Elena Munteanu, specialist în farmacie clinică și fost arbitru în Liga a III-a de fotbal va sprijini sportivii
6 februarie 2025Asociația Județeană de Minifotbal Mureș este mereu în căutare de specialiști dedicați, care să contribuie la dezvoltarea minifotbalului mureșean. În acest sens, Elena Munteanu care va face parte din Comisia Medicală și Anti-Doping, este specialist în farmacie clinică și fost arbitru în Liga a III-a de fotbal, iar experiența sa va aduce un plus valoare comunității noastre sportive.
Farmacia clinică reprezintă o ramură a farmaciei care aplică cunoștințele din domeniul farmaceutic și biomedical pentru a îmbunătăți eficiența, siguranța, precizia și costurile tratamentelor medicamentoase, beneficiind atât pacientul, cât și societatea. Farmacistul clinician are rolul de consilier al medicului și pacientului în acest domeniu. Conform Legii 95/2006, actualizată, acesta colaborează cu medicul pentru stabilirea și urmărirea terapiei pacientului.
Potrivit Asociației Județene de Minifotbal Mureș, farmacistul clinician poate sprijini un jucător de minifotbal în mai multe moduri, având un rol important în prevenirea accidentărilor, recuperarea fizică și în optimizarea stării de sănătate, astfel:
– Oferă informații despre utilizarea suplimentelor alimentare, hidratare și electroliți pentru prevenirea crampelor musculare și a oboselii;
– Consiliază în privința utilizării științifice și raționale a medicamentelor în cazul accidentărilor minore, colaborând, atunci când este necesar, cu medicul prescriptor pentru instituirea unei terapii medicamentoase sigure, eficiente și avantajoase din punct de vedere al raportului cost-beneficiu;
– Propune strategii pentru reducerea oboselii și accelerarea refacerii după efort;
– Verifică dacă medicamentele utilizate de sportivi respectă regulile antidoping.
(Redacția)
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu