
- Valentin Covaciu
- 0 comentarii
- 2877 Vizualizări
Hotărâre de Guvern pentru finanțarea reconstruirii unui pod feroviar în județul Mureș
6 februarie 2025Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Pod CF nou km 317+950, linia CF Deda – Războieni și demolarea podului CF existent”. Conform unui document al Agenției pentru Protecția Mediului Mureș, podul se află pe „amplasamentul din comunele Bogata și Cuci”.
Conform proiectului de Hotărâre de Guvern, aflat pe ordinea de zi a ședinței din 6 februarie, „finanțarea (…) se realizează din fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și din alte surse legal constituite”.
Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA, este de 147 de milioane de lei, din care construcții-montaj (C+M): aproximativ 90 de milioane de lei. Este prevăzută o durată de 20 de luni pentru realizarea lucrărilor, podul nou va avea o lungime de 170 de metri.
Suprastructura actuală, realizată în 1908 de uzine din Budapesta
„Suprastructura a fost realizată în anul 1908 de către Uzinele Mavgepgyar din Budapesta. În anul 1944 tablierele au fost parţial distruse, impunându-se repararea acestora, iar în anul 1950 s-a realizat o reparaţie capitală ce a constat în consolidări şi înlocuiri ale elementelor structurii de rezistenţă. Lucrările au fost de anvergură la cele trei tabliere, fiind înlocuite cu material nou circa 70% din barele grinzilor cu zăbrele şi peste 20% din elementele grinzilor căii.
Tablierele sunt închise parţial la partea superioară, pe zonele centrale, unde înălţimea grinzilor asigură gabaritul de liberă trecere. Tălpile grinzilor cu zăbrele ale tablierelor au secțiune cu perete dublu, iar diagonalele și montanții sunt alcătuite din câte două rânduri din corniere solidarizate cu zăbreluțe și plăcuțe nituite”, este precizat în Nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern.
„Investiția se încadrează în programul de reducere a restricțiilor de viteză, în prezent pe pod se circula cu restricție de viteză de 30 km/h și restricție de tonaj. Prin realizarea investiției se crește viteza de circulație la viteza proiectată de 85 km/h pentru trenurile de călători. În acest fel linia respectivă va putea fi exploatată la capacitatea proiectată”, se mai arată în Nota de fundamentare.
Potrivit proiectului pentru Decizia etapei de încadrare, document făcut public în data de 28 martie 2024, pe site-ul APM Mureș, investiția aparține Sucursalei Regionale CFR Brașov și prevede construirea unui pod nou peste râul Mureș, în amonte de podul existent, pentru a permite derularea circulaţiei feroviare în condiţii de siguranţă.
Aprobarea finațării a fost anunțată și în ultima parte a declarațiilor de presă de după ședința de Guvern, de astăzi, 6 februarie.
Video: https://fb.watch/xAqxw__skc
(sursă imagine: Google Maps)
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu