VIDEO: Protecția Consumatorilor, control în locația din Reghin care a găzduit ”Balul Însuraților” Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2037 Vizualizări

VIDEO: Protecția Consumatorilor, control în locația din Reghin care a găzduit ”Balul Însuraților”

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, a făcut o postare duminică, 9 februarie, pe pagina proprie de Facebook în care a anunțat că în urma controlului în incinta unității HoReCa din Reghin unde a avut loc ”Balul Însuraților”, care aparține societății Gliga Company SA Reghin, s-ar fi descoperit ”abateri grave”.

”În urma controlului, autoritățile au identificat abateri grave de la normele de siguranță alimentară, punând în pericol sănătatea participanților la eveniment. Potrivit raportului preliminar întocmit de CJPC Mureș și Bistrița-Năsăud, la unitatea de alimentație SC Gliga Company SA Reghin au fost descoperite: 45,75 kilograme de preparate retrase și sigilate, depozitarea alimentelor în răcitoare nespecifice, lipsa unui cântar verificat și omologat, produse expirate încă din 2022, pastile dezinfectante expirate din 2018, mobilier nespecific și deteriorat în bucătărie, inclusiv echipamente cu rugină. Aceste descoperiri evidențiază lipsa totală a măsurilor de igienă și siguranță alimentară, ceea ce a dus la declanșarea acestui incident major de sănătate publică. Nu vom permite ca asemenea practici să continue!”, a specificat președintele ANPC.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Horea” al judeţului Mureş a fost solicitat să intervină, sâmbătă seara, 8 februarie, la un restaurant din municipiul Reghin unde mai multe persoane care participau la evenimentul ”Balul Însuraților” acuzau o stare alterată de sănătate. Având în vedere numărul mare al beneficiarilor prezenți în locația respectivă, de aproximativ 400 de persoane, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție care presupune suplimentarea resurselor medicale alocate la caz.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!