
- redactia
- 0 comentarii
- 1025 Vizualizări
30 de persoane la Urgențe după Balul Însuraților din Reghin – una singură a rămas internată
10 februarie 2025Treizeci de persoane au ajuns sâmbătă seară la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Reghin, acuzând simptome specifice toxiinfecției alimentare, după ce au participat la Balul Însuraților din Reghin. Conform surselor medicale, doar una dintre acestea a necesitat internare, însă starea sa este bună.
Toți pacienții au fost evaluați medical, iar purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” din județul Mureș, Alexandra Călușeri, a declarat pentru Agerpres că Planul Roșu de Intervenție, activat pentru suplimentarea resurselor medicale, a fost dezactivat în noaptea de sâmbătă spre duminică: „Planul Roşu de Intervenţie, care nu a mai fost activat de foarte mulţi ani în judeţul Mureş, a încetat. Punctul Medical Avansat pentru evaluarea şi trierea persoanelor a trimis spre CPU Reghin 30 de persoane pentru investigaţii medicale, iar alte şapte persoane au refuzat deplasarea la spital”.
Potrivit Agerpres, după activarea Planului Roșu de Intervenție, având în vedere că la eveniment erau prezente aproximativ 400 de persoane, la fața locului a fost instalat un Punct Medical Avansat pentru evaluarea și trierea celor afectați. De asemenea, un echipaj CBRN a efectuat măsurători, însă valorile înregistrate au fost în limite normale.
Pentru a sprijini echipajele ISU Mureș, au fost solicitate resurse medicale suplimentare de la ISU Cluj, ISU Sibiu și ISU Bistrița-Năsăud. Totodată, din dispoziția președintelui ANPC, Cristian Popescu-Piedone, echipele comisariatelor ANPC Mureș și Bistrița au demarat controale în Reghin, ca urmare a cazurilor de toxiinfecție alimentară raportate la Balul Însuraților.
„Acţiunile sunt coordonate de directorul general al ANPC, Paul Anghel. Se procedează la evacuarea locaţiei şi sigilarea zonei de preparare, spaţiilor de depozitare şi altor zone implicate în procesul de alimentaţie. Scopul este de a proteja sănătatea consumatorilor şi de a verifica sursa incidentului”, se menţionează într-un comunicat al ANPC.
Conform aceleiași surse, în urma controalelor efectuate, ANPC a anunțat că spațiile de depozitare au fost sigilate, iar activitatea de alimentație publică a fost suspendată temporar. Pentru această intervenție, au fost mobilizate 11 ambulanțe de tip B2, un echipaj CBRN, un Punct Medical Avansat, două microbuze pentru transportul persoanelor, trei autospeciale destinate transportului victimelor multiple și patru APIC-uri.
La fața locului au acționat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș, care a coordonat operațiunile printr-un centru de comandă, precum și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Mureș și ai Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
(D.C.)
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu