
- Valentin Covaciu
- 0 comentarii
- 469 Vizualizări
Klaus Iohannis a anunțat că își dă demisia
10 februarie 2025Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că își va prezenta demisia. Klaus Iohannis a spus că își va da demisia miercuri, 12 februarie. Decizia președintelui vine în contextul propunerilor de suspendare din Parlamentul României. În prima parte a zilei, Klaus Iohannis a promulgat Legea bugetului de stat pe anul 2025.
Discurs început pe ocolite
Despre procedura de suspendare a declarat că „este un demers inutil, pentru că, oricum, peste puțin luni plec din funcție, după alegerea noului președinte. Este un demers nefondat, pentru că niciodată, repet, niciodată n-am încălcat Constituția și este un demers păgubos, pentru că, de aici, toată lumea pierde, nimeni nu câștigă”.
Apoi, a vorbit despre eventualitatea în care suspendarea ar fi fost votată în parlament: „România va intra în criză, pentru că se declanșează referendumul de demitere a Președintelui. Acest întreg demers va avea efecte în plan intern și va avea efecte, din păcate, și în plan extern”.
După aceea, a susținut că dacă s-ar organizat referendumul nimeni nu ar mai fi discutat despre altceva. „Toată discuția va fi axată doar pe negativ. Întreaga societate va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale care vor veni. NU se va discuta despre cum va merge România mai departe. Candidații nici măcar nu vor putea să-și prezinte ideile în acest amalgam negativ.”
În plan extern a zis că „vom fi efectiv de râsul lumii.”
„Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de Președinte al României. Voi pleca din funcție, poimâine, pe 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România”, a transmis Klaus Iohannis.
Președintele Senatului, președinte interimar
Conform Constituției, Președintele Senatului, Ilie Bolojan, urmează să devină președinte interimar. Bolojan, dacă va ocupa funcția de președinte al României, va trebui să elibereze funcțiile de președinte al Senatului și de președinte al PNL.
„Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.”, articolul 98, paragraful 1.
(sursă imagine: hotnews.ro)
- Etichete:
- demisie Iohannis
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu