
- redactia
- 0 comentarii
- 398 Vizualizări
Educația ecologică, o necesitate. Atelier internațional la Târgu Mureș
12 martie 2025Între 11 și 15 martie, municipiul Târgu Mureș găzduiește un atelier transnațional dedicat inovării în educația pentru schimbările climatice. Evenimentul, intitulat „ASSET Transnational Workshop on Educational Innovation for Climate Change Studies”, este finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene și reunește educatori, cercetători și profesioniști din domeniul educației și al schimbărilor climatice.
Materiale educative gratuite pentru școli
Atelierul are ca scop dezvoltarea de materiale didactice specifice problemelor de mediu, care vor putea fi folosite gratuit de școli. Hajdu Zoltan, coordonator de proiect din partea Focus Eco Center, explică procesul de creare a acestor resurse.
„În cadrul proiectului Erasmus sunt implicate șapte țări, din fiecare țară o organizație, institut de cercetare, școli. În cadrul proiectului am elaborat aceste materiale timp de un an și jumătate, am elaborat două tipuri de materiale, materiale teoretice, pentru că noi considerăm că aceste probleme nu privesc numai pe profesorii de biologie și geografie. Dacă un profesor de matematică sau de engleză citește aceste materiale, atunci poate să aibă informații, informațiile necesare pentru a realiza o activitate în cadrul săptămânii verzi sau în cadrul altor ore, când crede profesorul respectiv de cuviință”, a explicat coordonatorul proiectului, potrivit radiomures.ro.
Educația ecologică, o materie obligatorie?
Printre participanții la proiect se numără și profesorul Soverfi Janos de la Colegiul Bolyai Farkas, care susține necesitatea introducerii educației ecologice ca materie distinctă în programa școlară.
„Ar fi binevenit. Din păcate, până acum în sistemul de învățământ nu este introdus acest lucru general. Deocamdată, materialele se pot folosi la diferite ore, biologie, chimie, fizică, engleză. Materialele se găsesc în opt limbi traduse, dar ca și propunere, deci se poate realiza, ar fi foarte binevenit să avem o materie, și, de fapt, dacă privim schimbările și problemele climatice, ar fi de dorit să fie o materie nu opțională, ci obligatorie”, a declarat profesorul Soverfi Janos de la Colegiul Bolyai Farkas.
Dezbateri și colaborare pentru un viitor sustenabil
Atelierul își propune să stimuleze discuțiile și colaborarea în vederea dezvoltării unor abordări educaționale inovatoare pentru studiul schimbărilor climatice și al impactului acestora. Participanții vor explora metodologii inovatoare de predare, vor împărtăși cele mai bune practici și studii de caz de succes, și vor promova integrarea studiilor despre schimbări climatice în programele școlare.
Prin astfel de inițiative, educația ecologică devine tot mai vizibilă, iar integrarea sa în curricula școlară ar putea reprezenta un pas esențial în pregătirea noilor generații pentru provocările de mediu ale viitorului.
(L.P.)
Sursa foto: Facebook – Focus Eco Center
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu