EPAS Blaga, prezență de succes la faza județeană a Concursului Național ”Made for Europe” Învățămînt
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 157 Vizualizări

EPAS Blaga, prezență de succes la faza județeană a Concursului Național ”Made for Europe”

Liceul Tehnologic Electromureș din Târgu Mureș a găzduit vineri, 28 martie faza județeană a Concursului Național ”Made for Europe”. Printre participanți s-a numărat și Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Reghin, prilej pentru Echipa EPAS Blaga să-și prezinte două proiecte ”Conferințele EPAS” și ”Europa analog și digital – Materiale didactice”.

„Oportunitatea de a reprezenta Echipa EPAS la faza județeană a Concursului ”Made for Europe” a fost o ocazie de a ne mândri cu munca și rezultatele unei echipe valorase ce a devenit din ce în ce mai bună în ceea ce privește educația pentru valorile europene. Ne pregătim pentru următorul pas, etapa națională cu mare bucurie și, mai ales, responsabilitate! Credem cu tărie în importanța expunerii elevilor noștri la o pregătire reală pentru viitor!”, a declarat  prof. Dumitrache Andreea, ambasador senior, coordonatorul proiectului Europa analog și digital- Materiale didactice.

„Echipa EPAS participă al doilea an consecutiv la Concursul Național ”Made for Europe”- faza județeană cu produse atractive și educaționale realizate de echipa EPAS Blaga. Dacă în 2024 am realizat proiectele Game Kit și Fire de discuție, anul acesta produsele prezentate au fost Conferințele EPAS și Europa analog și digital – Materiale didactice. Ambele proiecte sunt un efort de grup susținut pe perioada unui an, iar rezultatele frumoase obținute  de ambasadoarele junior Bianca Panfile și Iulia Ababei reflectă valoarea echipei întregi. Europa și România au nevoie de tineri bine informați, greu de manipulat, cu inițiativă civică și o educație de calitate. Bravo lor!”, a declarat prof. Cristina Drescan, ambasador senior, coordonator EPAS Blaga, coordonatorul proiectului Conferințele EPAS.

Panfile Bianca, calificată la faza națională

Prezența Liceului Teoretic „Lucian Blaga” la  faza județeană a Concursului Național ”Made for Europe” a fost una de succes, încununată cu o calificare la Faza Națională prin eleva Panfile Bianca, respectiv un loc doi prin Iulia Ababei.

„În cadrul  Concursului Național „Made for Europe” am avut ocazia să prezint proiectul Conferințelor EPAS. Acest proiect reprezintă un produs finit al muncii și implicării noastre, fiind o inițiativă menită să aducă împreună specialiști, profesori și elevi pentru a dezbate teme de actualitate și a încuraja implicarea activă în comunitate. Am evidențiat impactul pe care Conferințele EPAS l-au avut în ultimul an, prezentând invitații speciali, subiectele abordate și beneficiile acestui proiect. A fost o experiență valoroasă, care mi-a oferit ocazia de a împărtăși ceea ce am realizat și de a descoperi alte proiecte interesante! Concursul „Made for Europe” rămâne un cadru excelent pentru evidențierea proiectelor educaționale, iar prezența noastră aici demonstrează că implicarea tinerilor în astfel de inițiative poate avea un impact real asupra comunității”, a precizat Panfile Bianca, elevă în clasa a 10-a D, ambasador junior EPAS, Loc I- calificată la faza națională.

Iulia Ababei: „Această reușită mă încurajează să continui”

 „Am reprezentat cu mândrie Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Reghin la faza județeană a concursului „Made for Europe”. Am participat cu proiectul EPAS (Școli-ambasador ale Parlamentului European) și am susținut o prezentare pe tema „Materiale didactice”, evidențiind importanța metodelor interactive în educație. În cadrul competiției, am prezentat produsul nostru: ‘UE Quiz Game’, un joc educativ cu întrebări despre Uniunea Europeană, menit să ajute elevii să-și îmbunătățească cunoștințele într-un mod interactiv. Competiția a fost o experiență extraordinară, iar munca noastră a fost apreciată de juriu, ceea ce ne-a adus locul 2 în clasament. Pe lângă competiție, am avut ocazia să interacționez cu alți participanți, să schimb idei și să descopăr proiecte creative și inspiratoare.Concursul „Made for Europe” este o oportunitate valoroasă pentru tineri de a-și pune în valoare creativitatea și cunoștințele, iar această reușită mă încurajează să continui să explorez noi metode de învățare interactive”, a precizat  Iulia Ababei, elevă în clasa a 10-a D, ambasador junior EPAS, Locul 2 la faza județeană a Concursului Național ”Made for Europe”.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!