Interviu cu Șerban Ghejan. Din ring, cu pasiune și disciplină

La doar 16 ani, Șerban Ghejan este un exemplu de ambiție, perseverență și maturitate pentru generația sa. Cu un palmares deja impresionant și o disciplină rar întâlnită la o vârstă atât de fragedă, Șerban și-a găsit drumul în lumea sporturilor de contact, trecând prin mai multe discipline până să ajungă la box, pasiunea care îl definește astăzi. Povestea lui nu este doar despre medalii sau scoruri, ci despre caracter, curaj și voința de a merge mereu mai departe. În interviul de mai jos, am stat de vorbă cu tânărul sportiv despre începuturile sale, provocările din ring, echilibrul dintre viața personală și performanță, dar și despre idolii care îl inspiră.

Reporter: Spune-ne câteva lucruri despre tine.

Șerban Ghejan: Mă numesc Ghejan Șerban, am 16 ani și am început sportul de performanță la vârsta de 6 ani. Am debutat cu înotul, apoi am practicat karate shotokan, unde am obținut cele mai mari rezultate de până acum: titlul de vicecampion balcanic și dublu campion național. Ulterior, am încercat să revin la natație, am experimentat baschetul și dansurile, însă nu m-am regăsit în sporturile „pasive”. Așa că, la 14 ani, am început taekwondo la clubul Jaguar Academy Mureș, unde am stat un an. La 15 ani, am făcut pasul spre boxul de performanță, la Clubul Ring-Box Târgu Mureș, România, atras de natura agresivă a sportului. Le-am spus părinților: „Eu vreau să învăț să mă bat!”. Un an mai târziu, am un palmares de trei victorii și o înfrângere, ultima la Cupa României.

Rep.: Cum ai descoperit boxul și ce te-a atras la acest sport?

Ș.G.: Am aflat despre box de la colegii mei din generală. M-a atras natura agresivă a sportului, dorința de a mă pune la încercare în fiecare competiție și antrenament, dar și nevoia de disciplină și autoapărare – absolut necesară pentru orice băiat, zic eu.

Primul meci – din frică, în forță

Rep.: Îți mai amintești primul tău meci? Cum a fost experiența?

Ș.G.: Da, primul meci a fost în vara lui 2024, într-o gală neoficială organizată în comuna Râciu. Îmi amintesc că adversarul meu – un coleg de la sală – se lăuda că „mă va omorî în ring”. Când a început însă meciul, s-a speriat din primele secunde. L-am dominat, arbitrul l-a numărat în reprizele a doua și a treia, iar eu am câștigat prin decizie unanimă. Primul meci oficial a avut loc pe 7 februarie 2025, la Cupa Sâncraiu. Emoțiile au fost mai mici, pentru că deja aveam experiență cu sparringuri și meciuri. Am intrat decis să dau totul, și din nou am câștigat prin decizie unanimă. De data aceasta, emoțiile m-au copleșit după meci și mi s-a făcut puțin rău, dar am reușit să debutez cu un scor perfect.

Rep.: Cum îți menții echilibrul între viața personală și sport?

Ș.G.: Totul ține de un program bine stabilit. Am orele de școală și de studiu într-o parte a zilei, iar antrenamentele și pregătirea fizică în cealaltă. Asta mă ajută să fiu constant, să avansez zilnic și să fiu mereu cu un pas mai bun decât la ultimul meci.

Rep.: Ai avut momente în care ai vrut să renunți? Cum le-ai depășit?

Ș.G.: Din fericire, nu. Asta se datorează părinților mei, care m-au susținut mereu să fac ceea ce îmi place. Ei mi-au deschis drumul spre oportunități, iar stilul de viață echilibrat și sănătos pe care l-am deprins de mic face acum parte din mine. Nu m-aș putea vedea trăind altfel.

Înainte de gong – ce simte un boxer înaintea luptei

Rep.: Ce simți înainte să intri în ring?

Ș.G.: Depinde mult de competiție și de zi. Nicio experiență nu seamănă cu alta. La competițiile mari, precum cupele naționale sau internaționale, am o rutină mai strictă, încep pregătirea cu mai mult timp înainte – și fizic, și mental. La galele locale, cum ar fi Cupa Mărțișorului, încep pregătirea cu o săptămână înainte, mai relaxat. Nu e o problemă dacă sunt cu un kilogram peste categorie, pentru că atmosfera e mai lejeră și adversarii sunt cunoscuți. Totuși, am învățat că cel mai bine e să nu-ți faci griji de cine e adversarul, pentru că – așa cum zice maestrul de la Deda – „tot două mâini, tot două picioare, tot în cap și același aer respiră. Intră acolo fără frică!”.

Rep.: Ce faci în timpul liber, când nu te antrenezi?

Ș.G.: Îmi place să petrec timp cu familia și cei dragi. Când nu sunt cu ei, mă dedic celorlalte pasiuni: mașinile, motorsportul extrem și bicicletele. Uneori, ies pur și simplu cu prietenii și mă bucur de un moment de liniște sau distracție. E modul meu de a mă elibera.

Rep.: Ai vreun idol în sport sau în viață, în general?

Ș.G.: Am mai mulți. În primul rând, părinții mei – fără ei nu aș fi ajuns unde sunt azi. Când vine vorba de sport, am idoli în mai multe domenii. În box, îi admir pe Mike Tyson, Muhammad Ali și Gennadiy Golovkin – fiecare a adus ceva unic în ring. În motorsport, idolii mei sunt Kunimitsu Takahashi („tatăl drifturilor”), Smokey Nagata, Niki Lauda și Michael Schumacher. Îmi plac și sportivii ca Zeb Powell. În muzică, ascult trupe care mă inspiră prin autenticitate: Paraziții, Slipknot, Metallica, AC/DC și Bazooka. Îmi place stilul lor vechi, necenzurat, pentru că e real și puternic.

A consemnat Alisia BALOGH