Investiție surpriză pe Platforma Azomureș Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 14569 Vizualizări

Investiție surpriză pe Platforma Azomureș

Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, că proiectul ”Amplasare stație mobilă de concasare și micronizare dolomită pe Platforma Azomureș”, pe amplasamentul din localitatea Târgu Mureș, strada Gheorghe Doja nr. 300, nu se supune evaluării impactului asupra mediului.

Potrivit Proiectului pentru Decizia Etapei de încadrare, document făcut public în data de 2 aprilie 2025, pe pagina web a Agenției pentru Protecția Mediului Mureș, investiția aparține societății Azomureș SA Târgu Mureș și prevede amplasarea unei staţiei mobile de concasare și micronizare dolomită, în zona centrală a Platforma Azomureș, în vecinătatea gospodăriei de material pudrant (C252).

”Dolomita micronizată va asigura necesarul propriu de dolomită micronizată pentru procesul de producere a îngrășămintelor chimice”, se menționează în document.

Noua stație va avea în componență: concasor mobil Sandwic Qi341, silozuri pentru concasare primară, staţie de micronizare – două mori cu valţuri, silozuri pentru produs finit, benzi transportoare, încărcător frontal, motostivuitor și autocamioane pentru transport.

”Materia primă (dolomită cu granulaţia maximă de 800 milimetri – aprovizionată din cele mai apropiate surse și descărcată în vrac în spatele concasorului) este trecută prin procesul de concasare până la obţinerea unui sort de 0-16 milimetri, stocat în siloz de produs intermediar. Materialul rezultat în urma concasării primare, prin intermediul a două benzi transportoare ajunge la două buncăre de alimentare de capacitate 4 metri cubi fiecare, din care trece la prelucrare în cele două mori cu valţuri până la obţinerea unui produs finit (dolomita micronizată) cu o granulaţie de 0-200 microni, iar prin separare hidraulică în două hidrocicloane produsul cu o granulaţie de până la 200 microni ajunge în patru silozuri de produs finit. Întreg procesul este închis, nerezultând alte tipuri de sorturi sau sorturi neconforme. Toate benzile vor fi capsulate cu tablă zincată, iar pe fluxul de măcinare vor fi montate două baterii de filtre care reţin pulberea, pentru a evita eliberarea prafului în atmosferă. Pulberile reţinute se reîntorc în produsul finit. Investiţia necesită doar alimentare cu energie electrică, prin racordare la reţeaua electrică existentă în incinta Azomureș”, se mai precizează în același document.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!