Misiunile pompierilor mureșeni în perioada sărbătorilor Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 379 Vizualizări

Misiunile pompierilor mureșeni în perioada sărbătorilor

Pompierii mureșeni au fost prezenți la datorie în perioada sărbătorilor pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivelul județului Mureș.

Astfel, din data de 17 aprilie, până în dimineața zilei de marți, 22 aprilie 2025, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Horea” al județului Mureș a fost înregistrat un număr de 367 situații de urgență, dintre care echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 345 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

De asemenea, în perioada supusă atenției, eforturile pompierilor s-au concentrat și asupra protecției comunităților și bunurilor acestora. În acest sens, echipajele operative au intervenit în urma producerii a 12 incendii, la o misiune pirotehnică, la patru accidente rutiere și alte la alte cinci situații de urgență.

Din cele 12 incendii, două au avut loc la locuințe, una la cauciucuri, iar alte nouă au avut loc la vegetație uscată. Din fericire în urma incendiilor de locuințe nu s-au înregistrat victime. În perioada de referință, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină în urma izbucnirii a nouă incendii la nivelul unor terenuri din municipiile Sighișoara și Târnăveni, precum și în localitățile Luduș, Râciu, Șaeș, Botorca, Pietriș și Sâncraiu de Mureș ca urmare a aprinderii vegetației uscate.

Echipajele au intervenit prompt pentru protejarea împotriva propagării flăcărilor la locuințe, anexe și adăposturi de animale, fiind afectată o suprafață totală de circa 14 hectare de teren. În urma acestor evenimente nu s-au înregistrat victime, incendiile fiind izbucnite cel mai probabil datorită focului deschis în spații deschise.

„Vă reamintim, arderea vegetației uscate este strict interzisă! Facem apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și să conștientizeze că un simplu incendiu de vegetație uscată se poate transforma într-un incendiu de proporții care afectează ecosistemul, poate genera pagube materiale majore, dar și pierderi de vieți omenești”, a transmis Biroul de Presă al ISU Mureș.

Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94 alineatul (1), litera n din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 de lei, la 15.000 de lei pentru persoane fizice, și de la 50.000 de lei, la 100.000 de lei pentru persoane juridice.

Totodată, pentru asigurarea climatului de siguranță a cetățenilor și pentru identificarea potențialelor cauze de incendiu, inspectorii de prevenire din cadrul I.S.U. Mureș au efectuat 22 controale de prevenire a incendiilor la obiectivele din zona de competență, 22 informări prevenire și 27 recunoașteri la obiective din zona de competență.

De asemenea, în această perioadă au fost transmise două mesaje RO-ALERT privind prezența urșilor în zone de locuit. Pompierii militari mureșeni rămân la datorie pentru asigurarea răspunsului prompt la solicitările cetățenilor aflați în dificultate. Informații despre modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea diverselor tipuri de situații de urgență pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

(D.C.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!