Avarie majoră la Sighișoara! Întregul municipiu, fără apă din cauza unei defecțiuni Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 503 Vizualizări

Avarie majoră la Sighișoara! Întregul municipiu, fără apă din cauza unei defecțiuni

Problemele de alimentare cu apă potabilă au început marți dimineața în Sighișoara, afectând consumatorii de pe trei străzi din municipiu. Cu toate acestea, o nouă avarie, de data aceasta pe conducta magistrală, a apărut miercuri și a lăsat întregul municipiu, precum și o parte din comuna Albești, fără apă potabilă până joi seara, la ora 23:00. Remedierea avariei s-a dovedit a fi extrem de dificilă, a comunicat compania Aquaserv.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Aquaserv, Nicu Tomulețiu, defecțiunea a survenit pe o conductă magistrală importantă, cu diametru de 600 mm, din rețeaua de alimentare cu apă potabilă a municipiului Sighișoara. „Din cauza unei avarii apărute pe rețeaua de alimentare cu apă potabilă din Municipiul Sighișoara, furnizarea apei potabile a fost sistată aproape două zile. Echipele de intervenție, atât de la Sighișoara cât și de la Târgu Mureș și alte sucursale, au lucrat non-stop pentru a remedia avaria contra-cronometru”, a explicat Nicu Tomulețiu, potrivit radiomures.ro.

Sighișorenii, rămași fără apă potabilă

În această perioadă dificilă, au fost înregistrate numeroase sesizări din partea consumatorilor nemulțumiți, care și-au exprimat frustrările față de lipsa apei, un serviciu esențial pentru fiecare gospodărie. „Este normal ca oamenii să fie supărați, nemulțumiți, pentru că depindem cu toții de alimentarea cu apă potabilă”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Aquaserv.

Pentru a suplini lipsa apei din conducte, Aquaserv Sighișoara a amplasat, pe parcursul nopții, rezervoare cu apă potabilă în principalele cartiere ale orașului, pentru a le oferi locuitorilor o soluție temporară până la remedierea completă a avariei.

În ciuda dificultăților întâmpinate, echipele de intervenție au reușit să repare avaria în termenul estimat, iar furnizarea apei potabile a fost reluată joi, 24 aprilie, la ora 23:00. Aquaserv le mulțumește consumatorilor pentru înțelegerea de care au dat dovadă în această perioadă dificilă și le garantează că va continua să depună toate eforturile pentru prevenirea unor astfel de situații pe viitor.

(L.P.)

Sursa foto: freepik.com

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!