
- redactia
- 0 comentarii
- 422 Vizualizări
Pacienţii din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş vor putea vota prin intermediul urnei mobile
30 aprilie 2025Pacientii internaţi în Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, care şi-au exprimat intenţia de vot prin cerere scrisă, vor putea vota duminică, 4 mai, prin intermediul urnei speciale (mobile), conform Deciziei nr. 3/10 aprilie 2025 a Biroului Electoral Județean nr. 28 Mureș.
”Pacienții care doresc să-şi exercite dreptul la vot vor completa o Cerere pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, care trebuie datată şi semnată olograf și care va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul, seria și numărul actului de identitate al alegătorului. Astfel, pe fiecare secţie se va întocmi un tabel cu cererile pacienţilor privind exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale”, a informat Biroul de presă al Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.
Potrivit sursei citate, tabelul centralizator al tuturor solicitărilor, împreună cu cererile persoanelor internate și copia actului de identitate, vor fi transmise, în cursul zilei de vineri, 2 mai 2025, prin intermediul unui delegat, la Biroul Electoral Județean Mureș nr. 28.
”Pentru ca procesul de votare în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş să se desfășoare în cele mai optime condiții, fiecare secție va desemna o persoană care, în ziua votului, să însoțească și să faciliteze accesul delegaților secției de votare la patul fiecărui pacient care și-a exprimat intenția de vot prin intermediul urnei speciale (mobile)”, a mai arătat aceeași sursă.
(Redacția)
- Etichete:
- vot mures
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu