
- redactia
- 0 comentarii
- 1628 Vizualizări
Noaptea Muzeelor la Palatul Culturii din Târgu Mureș: o incursiune spectaculoasă în artă, istorie și identitate
5 mai 2025Cu ocazia Nopții Muzeelor, Palatul Culturii din Târgu Mureș devine din nou, epicentrul culturii, un loc unde arta, istoria și memoria colectivă prind viață sub privirile curioase ale vizitatorilor. Astfel sâmbătă, 17 mai, între orele 11:00 și 02:00, publicul este invitat să pătrundă în universul acestui monument-simbol al orașului, accesul fiind permis pe baza unei brățări speciale.
Evenimentul aduce în prim-plan un itinerariu captivant prin expoziții permanente și temporare, ghidaje tematice și ateliere interactive, conturând o experiență muzeală completă. Galeriile de artă ale palatului își deschid larg ușile, începând cu Galeria de Artă Românească Modernă, aflată la etajul al treilea, în aripa dreaptă, cu lucrările marilor artiști români moderni. În oglindă, pe aceeași treaptă, Galeria de Artă Maghiară își etalează propriile comori culturale. Tot la etajul al treilea, Galeria Ion Vlasiu propune o întâlnire cu opera unuia dintre cei mai profunzi artiști mureșeni, în timp ce la etajul întâi, în aripa dreaptă, va fi o expoziție dedicată lui Bernády György – personalitate emblematică a orașului.
Atracția principală a serii este, fără îndoială, expoziția temporară „Soldații de teracotă. Armata nemuritoare a primului împărat chinez”, care poate fi vizitată la etajul al doilea. Această colecție remarcabilă oferă publicului șansa de a admira replici fidele ale faimoasei armate. Tot în cadrul aceluiași eveniment va avea loc și o expoziție și un atelier intitulat „Vestis virum reddit / Haina face pe om” – modă și accesorii din perioada romană, la Galeria de Artă Maghiară, etajul trei.
Ghidaje în expoziții:
Orele 16:00, 20:00 – Galeria de Artă Românească
Orele 17:00, 21:00 – Galeria de Artă Maghiară
Ora 19:00– Galeria Ion Vlasiu
Ora 14:00 – Tur ghidat în Palatul Culturii
Orele 15:00–01:00– Ghidaj Expoziția „Soldații de teracotă”
Ora 19.00 – Ghidaj Expoziția „Bernády György. Legături sociale și rețele de relații”
(D.C.)
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu