
- redactia
- 0 comentarii
- 590 Vizualizări
„Ziua Porților Deschise” la Liceul UMFST „George Emil Palade”
6 mai 2025Liceul UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș anunță organizarea celei de-a doua ediții a evenimentului „Ziua Porților Deschise”, un prilej ideal pentru elevii de gimnaziu și părinții acestora de a descoperi oportunitățile oferite de una dintre cele mai moderne și ambițioase instituții liceale din regiune. Evenimentul va avea loc în data de 19 mai 2025, începând cu ora 10:00, în Sala de sport „Dr. Anton Pongrácz” din campusul UMFST.
Inițiativa este menită să le ofere celor interesați o imagine concretă asupra procesului educațional, a valorilor și a mediului academic în care se formează elevii acestui liceu aflat sub egida Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”. Instituția propune un model educațional integrat, axat pe inovație, dezvoltare personală și orientare spre performanță.
Informații utile pentru viitorii liceeni
Participanții vor avea ocazia să afle detalii despre oferta educațională pentru anul școlar 2025–2026, despre activitățile didactice și extracurriculare, precum și despre facilitățile de care vor beneficia elevii: săli de curs moderne, laboratoare echipate, amfiteatre universitare, terenuri de sport și acces la Grădina Botanică Universitară.
Pe parcursul evenimentului, vor fi organizate tururi ghidate în spațiile educaționale ale liceului, iar vizitatorii vor putea interacționa direct cu actuali elevi și profesori, pentru a înțelege ce presupune parcursul educațional într-un cadru universitar.
Eveniment deschis comunității
Evenimentul se adresează nu doar elevilor de gimnaziu, ci și părinților, cadrelor didactice și tuturor membrilor comunității locale care doresc să cunoască mai bine viziunea și misiunea liceului. Prin deschiderea porților către public, organizatorii doresc să promoveze transparența și parteneriatul cu societatea.
Vizitatorii vor afla cum se desfășoară activitățile didactice și extracurriculare în cadrul instituției. De asemenea, vor avea ocazia să interacționeze direct cu elevii și profesorii liceului. Totodată, vor putea observa cum decurge o zi din viața unui licean UMFST. După deschiderea oficială de la ora 10:00, vor fi organizate tururi ghidate în spațiile educaționale ale liceului, precum sălile de curs, amfiteatrele, laboratoarele, terenurile de sport și Grădina Botanică Universitară.
(L.P.)
Susra foto: Facebook – Liceul UMFST
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu