
VIDEO: ”High or Alive” la Reghin. Bob Rădulescu, dialog sincer și direct cu tinerii reghineni
7 mai 2025Campania ”High or Alive” din acest an organizată de Primăria Municipiului Reghin a avut parte de un invitat special, în persoana actorului Bogdan ”Bob” Rădulescu, prezent miercuri, 30 aprilie pe scena Casei Municipale de Cultură „Dr. Eugen Nicoară” în două reprize, una dedicată elevilor, și una dedicată părinților, alături de Filip Horea Bogdan și Sergiu Ionuț Ilieș, foști consumatori și Violeta Tătar, mama unui fost consumator. Tema a fost una pe cât de delicată, pe atât de necesar abordată, pericolul la care se expun tinerii în materie de consum de droguri.

„Eu, prin natura meseriei, mi se întâmplă să călătoresc în toată țara la foarte multe evenimente. Conferințe, prezentări, seminarii, congrese, asta e natura meseriei de actor. În afara scenei mai fac partea de prezentare. Eu până astăzi n-am văzut, n-am participat și n-am fost la o conferință mai puternică decât ultima oră care s-a întâmplat aici. Cu tot respectul pentru munca depusă de autorități, de inspectoratele de poliție, de inspectorale școlare, naționale, județene, toate campaniile pe care le-am văzut până acum în mod televizat, la radio, în mediul online, cu toată admirația pentru efortul depus, nimic nu se compară cu momentul lui Horică și al lui Sergiu. Eu așa ceva n-am văzut în viața mea. Doi oameni la care să mă uit acum și să le zic sincer: sunteți dintre cei mai puternici oameni pe care i-am văzut în viață mea”, a spus Bogdan Rădulescu.
Să facem prezentările!
„Dragilor, eu sunt actor. Numele meu e Bogdan Radulescu. Bob e o poreclă de drag primită din copilărie. Unii dintre voi probabil mă știți din mediul online. Mi-am dorit de mic să devin actor. Mi-am urmat visul și am devenit actor. Probabil că mă știți din postura lui Haurențiu, doar că acum contextul este cu totul diferit”, a spus Bogdan Rădulescu.
„Viața e pentru toți, dar nu-i pentru oricine”
Dialogul cu tinerii prezenți în sală a fost unul cât se poate de sincer și direct, prea direct am spune noi, menit să le deschidă ochii și mintea celor prezenți în fața unei realități crunte, pericolul consumului de droguri.
„N-am încercat niciodată droguri. Nu zic asta să mă laud, v-o zic pentru că am o poveste pentru voi, pentru voi toți. Dar în același timp știu din experiență că poveștile astea le veți uita. Și e normal să le uitați, sunteți la vârsta la care sunteți copleșiți cu informații. Dar mai știu un lucru, tot din experiență. Nu vreau să spun ca un bătrân, am avut și eu 16, 14, 12 sau 20 e ani . Voi n-ați avut 46. Nu e o alegere, ne-am născut în momente diferite. Dar din experiență, tot ce vă povestesc azi e doar din ce am trăit. Din experiență vă spun că în trei săptămâni nu mai țineți minte nimic din ce s-a discutat la conferința asta. Însă fiecare cuvânt, fiecare imagine, cântecul pe care l-ați văzut, fotografia înainte și după a lui Horică, toate lucrurile astea s-au imprimat în voi ca niște semințe pe care le pui într-un pământ, iar rodul acestor seminte va fi dat peste ani și ani. Dacă nu va da rod, înseamnă că n-a fost pământul potrivit. Și e ok să fie și asta. Îmi pare rău să vă spun adevărul dur și să vă spun că nu toți dintre voi veți reuși în viață. Viața e cumva paradoxal pentru toți, dar nu-i pentru oricine. Îmi pare rău că trebuie să vă spun asta”, a precizat Bob Rădulescu.
Povestea lui Filip Horea Bogdan și Sergiu Ionuț Ilieș ar merita popularizată în fecare oraș din România, este de părere Bogdan Rădulescu.
„Suntem la treia ediție a acestei campanii, o incredibilă inițiativă pe care eu, dacă aș avea orice formă de putere la autorități, i-aș lua pe acești oameni, aș lua-o pe doamna și i-aș plimba prin fiecare oraș al acestei țări. Mă repet, n-am văzut în acest moment în România campanie mai puternică decât testimonialele dumneavoastră. Voi sunteți cei norocoși care ați trăit. Ionuț Sergiu, tu ai rămas că pe ceilalți i-ai îngropat. Sunteți cele mai bune exemple de a arăta tinerilor. Iar dacă după întâlnirea de astăzi în care cei care sunteți aici v-ați uitat în ochi acestor oameni de pe scenă, dacă totuși ajungeți într-o situație în care să fiți, fie cu dosar penal, fie în clinică de dezintoxicare, fie dependenți, fie în pușcărie, fie metoda cea mai ușoară pentru voi, să muriți, dacă vi se întâmplă așa ceva, îmi pare rău, dragilor, dar e o alegere a voastră. Și e ok să fie și așa. Că viața, vă zic doar, deși pare că e pentru toată lumea, nu e pentru oricine. E alegerea voastră.”, a spus Bogdan Rădulescu.
Relația părinte-copil
„N-am venit să vă țin nicio formă de discuție, prelegere sau lecție că nu sunt în măsură să o fac. N-am nicio legătură cu drogurile decât că, fiind părinte, având o fetiță de 12 ani, mă gândesc la toate lucrurile care se întâmplă în jur. Și mă gândesc că nu o oferesc de informații. Eu ca părinte, nu o feresc pe fetița mea de informații. O las să știe, îi spun, îi povestesc, o las să vadă lucruri, ca să nu aibă măcar partea de curiozitate să încerce. După care vine partea de presiune, presiune din partea colegilor, a necunoscuților. Mă asigur, ca și părinte responsabil, chiar dacă își dă ochii peste cap ca orice adolescent de câte ori zic ceva. Prefer să-și dea ochii pesta cap decât să-și dea ochii peste cap într-un context despre care povestea și Sergiu. Iar la treaba cu acest drog al violului pe care ți-l poate pune cineva în băutură fără să știi, nu-mi rămâne decât să-i repet, în mod repetat, să-i spun să aibă grijă. În mod repetat să o rog, să devin pisălog și să-i toc nervii și creierii încât să fie tot timpul atentă. Pentru că e cel mai important lucru să fie atentă, să fie tot timpul pregătită. Să aibă lângă ea colegi și prieteni care, dacă merge până la baie să se asigure că îi țin paharul în siguranță, că nu sunt cei care îi vor pune ceva în el. Nu există nimic în lumea asta mai important pentru părinte decât copilul lui. Nici măcar soțul sau soția nu sunt atât de importanți pentru noi ca părinți cum suntem voi. Și atunci noi tot ce facem, facem pentru voi, dar. Am ajuns la vârsta și la maturitatea să ne asumăm faptul că până aici venim noi, cât putem, până la bariera asta, pânä la prăpastia asta, venim noi și întindem mâna, să avem grijă de voi. Dar dacă se întâmplă totuși să săriți, asta nu mai depinde de noi. E alegerea voastră ce faceți”, a spus Bogdan Rădulescu.
Ne vedem peste 10 ani!
Finalul a fost în ton cu toată prezentarea, extrem de direct: E alegerea voastră!
„Campania asta absolut incredibilă ajunsă la treia ediție, sunt sigur că va exista și peste 10 ani. Mi-aș dori să fie multiplicată în toată țara, felicitări administrației pentru treaba asta. Dacă ne întâlnim toți cei care am fost aici peste 10 ani în această sală, unii dintre noi vom fi bine. Alții vom fi așa și așa. În ce privește alții, s-ar putea să fim rău. Vă dau un scris că unii dintre noi nu vor fi fizic în sala asta peste 10 ani pentru că s-ar putea să fie în altă parte, în ceva formă de pușcărie, în spital sau într-un cimitir. Alegerea unde veți fi, nu doar peste 10 ani, alegereа unde veți fii mâine, peste o lună, peste un an sau peste 10 ani, nu mai e nici a lui mama, nici a lui tata, nici a campaniilor, nici autorităților,nici a primăriei,nici a școlii, a nimănui. Alegerea este a voastră, indiferent ce vârstă aveți. Nu există nimeni care să aleagă pentru voi. Sunteți curioși și vreți voi, că știți mai bine decât noi ăștia mari, încercați. Dacă aveți norocul să încercați încât să vă puteți întoarce de pe drumul ăla, bravo vouă. Dar dacă nu, hei, viața e pentru toată lumea, dar nu e pentru oricine. E alegerea voastră ce faceți cu viața voastra. Din clipa în care ieșiți pe ușă, alegerea e a voastră ce faceți cu viața voastra. Pentru că dacă am învățat ceva în timp, e că, fie că sunteți credincioși, fie că nu, vă spun din experiență, până la un punct există un Dumnezeu, o divinitate, o formă care are cât de cât grijă de tine. Până la un punct. De la punctul acela încolo, decizia este a ta. Și hei!, nu trebuie cu toții să fiți bine dacă nu vă doriți asta. Dacă alegeți voi, după toată treaba, dupå discuţiile de azi, dupã experimentele de azi, după oamenii care-i aveți lângă voi, care vă iubesc mai presus de orice, părinții voștri, după apropiați, după prieteni buni, după colegi care țin la voi și voi la ei, dacă după toată treaba asta alegeți să vă distrugeți, nimeni nu vă poate opri. Nici o poveste a lui Hori, nici o povestea a lui Sergiu, nici o declarație a doamnei inspector, nici o declarație a autorităților, a legislației sau a prietenei Imola. Nimeni. Nimic. E alegerea voastră!. Ce faceți cu ea? Ne vedem peste 10 ani. Mulțumesc!”, și-a încheiat Bogdan Rădulescu prezentarea din cadrul Conferinței High or Alive 2025 de la Reghin.
Alin ZAHARIE
Lasă un comentariu