Turist în propriul oraș: Muzeul de Științe ale Naturii Târgu Mureș

Spre rușinea mea, trebuie să recunosc că de șapte ani de când locuiesc în Târgu Mureș nu am vizitat, până de curând, Muzeul de Științe ale Naturii (strada Horea nr. 24). În ziua în care m-am decis ca într-un final să trac pragul instituției, am devenit turist în propriul oraș și de aceea vin acum în fața dumneavoastră pentru a-mi împărtăși impresiile.

Înainte de a mă decide să scriu acest articol, am aruncat un ochi la review-urile vizitatorilor anteriori. Am rămas plăcut surprinsă în momentul în care am văzut că muzeul are un rating de 4,6 din 5, doar unul sau două dintre cele 81 de review-uri făcând remarci negative cu privire la programul de pe site care diferă de cel afișat la poartă din perioada în care muzeul se afla în plină renovare. Conform celor spuse de doamna care a scris unul dintre acestea, „cei de la muzeu nu au modificat programul în închis temporar”. Cu toate că acest fapt nu îi afecta pe cei care locuiau în oraș, fiind puși la curent cu procesul de renovare, pentru presupușii vizitatori care ar fi venit din alt oraș, această omisiune a importantului detaliu, putea reprezenta un anume disconfort.

Prețuri și program de vizitare

Când vine vorba despre prețul biletului, precum la oricare alt muzeu, acesta variază în funcție de vârstă și/sau ocupație. Astfel, în ordine inversă a tarifelor: prețului unui bilet standard este de 20 de lei de persoană; pentru pensionari prețul este de 10 lei; pentru elevi și studenți, de 5 lei; iar în ultimul, dar nu cel din urmă rând, pentru persoanele cu dizabilități intrarea este gratuită. Când vine vorba accesibilitatea la etaj a acestora, din câte am observat, muzeul dispune de elevatoare pentru fotolii rulante, dar nu vă pot spune dacă ele sunt funcționale sau nu, neprimind răspuns la e-mail-ul pe care l-am adresat instituției cu privire la acest fapt.

Trecând mai departe, când vine vorba despre programul muzeului, de marți până vineri intervalul orar de vizitare este între 9.00 – 16.00, sâmbăta între 9.00 – 14.00, duminica între 9.00 – 13.00, în zilele de luni fiind închis. În plus, indiferent de zi, ultima intrare se face cu maxim jumătate de oră înaintea de închiderea muzeului. Din punctul de vedere al intervalelor orare anterior enumerate, programul este unul tipic multor muzee, fie din oraș, fie din afară. Cu toate acestea, din perspectiva unui student care mai toată ziua se află la cursuri sau seminare, nu pot spune că actualul program este unul ideal. Mai mult decât atât, dacă luăm în considerare că marea majoritate a populației active lucrează un „nine to five”, nu mă mir că în timpul săptămânii nu există mai deloc vizitatori. Până și o mare parte a review-urilor pe care le-am citit se încadrează în categoria „vizitat în weekend”.

Diversitatea exponatelor

La intrarea în muzeu suntem întâmpinați de un schelet de dinozaur, sala cea mare a parterului fiind gazda secției de paleontologie. Tot aici putem descoperii exemplare diverse, de la fragmente de os, dinți (provenind de la mamutul blănos), dar și fosile, cristale și minerale. Cu toate acestea, numărul mare al exponatelor, variază de la o arie de cercetare la alta: paleontologie și mineralogie (după cum am spus), botanică, biologie și nu numai.

Mai mult de atât, în aproximativ o oră, o oră și jumătate, cât durează întregul tur al muzeului, poate fi admirată o serie de specimene de taxidermie, toate așezare în diverse display-uri cu scopul de a reda cu cât mai multă acuratețe mediul în care animalele, fie cele vertebrate sau nevertebrate, și-au dus sau își duc în continuare existența. Unele dintre preferatele mele au fost „vânătoarea lupilor din toiul iernii”, după cum am denumit-o, dar și modul în care a fost reprezentat habitatul urban, de la liliecii care stau ascunși în bolțile porților, până la hârtiile leneș aruncate pe lângă coșurile de gunoi. Când vine vorba de cel de-al doilea, vă puteți da seama că am scăpat câteva zâmbete, admirând acuratețea, dibăcia și umorul cu care habitatul urban a fost redat.

Totodată, în cadrul secțiunii de vânătoare a muzeului veți vedea câteva dintre cele mai bine lucrate trofee ale căror dimensiuni sunt dintre cele mai variate. Aici o să dați de un impresionant craniu de cerb care datează din anul 1989, dar și de cel al unei căprioare de munte. Renumitul „covor urs” pe care foarte mulți dintre noi cred că l-am mai văzut în filme sau animații, este și el prezent, atârnând pe perete. Tot aici o să dați „nas în nas” cu o pumă, care este atât de bine lucrată și păstrată încât vă va da impresia că în orice moment este pregătită să sară din spatele sticlei.

Ultime impresii

Am rămas, după cum v-am spus, impresionată de diversitatea exponatelor, de modul de prezentare, dar și de atenția la detaliu pe care cei care au aranjat display-urile au avut-o. În fiecare colțișor al porțiunilor care înfățișau habitatul diferitelor animale, dacă sunteți destul de atenți și deschiși, puteți observa fie câte o veveriță care se cățăra pe trunchiul unui copac, fie câte o ciocănitoare sau câte o broscuță care stă pe marginea apei.

Legendele sunt bine realizate, putând să ne dăm ușor seama de numele fiecăruia dintre animalele expuse. Cu toate acestea, la secțiunea de botanică numele plantelor era afișat numai în latină, limbă din care bineînțeles, provin denumirile. Nu spun că este un lucru rău, dar pentru o mai bună înțelegere, numele acestora ar fi trebuit expus și în limbile română, engleză și maghiară, precum în cazul celorlalte exponate.

Când vine vorba de personal, cu toate că se aflau în plină curățenie de primăvară, doamnele au fost destul de amabile, explicându-ne destul de repede modul în care trebuie vizitat muzeul, iar în cazul în care aveam întrebări, sunt sigură că ne-ar fi răspuns sau ne-ar fi ajutat dacă aveau posibilitatea.

Vă recomand cu căldură să vizitați muzeul când aveți timpul și dispoziția necesară, fiind un loc accesibil tuturor vârstelor, în care reușiți să pășiți în lumea animalelor și a micilor creaturi. Este un prilej prin care veți putea afla mai multe atât despre acestea, cât și despre modul în care, fără să știm ajungem să conviețuim cu ele în habitatul acesta urban în care ne petrecem aproape fiecare zi.

Andrada UIFĂLEAN