
- redactia
- 0 comentarii
- 477 Vizualizări
Polițiștii mureșeni, întâlnire cu liceenii sub tema „Alegerile care ne schimbă viața”
9 mai 2025Într-un demers educativ cu puternic impact, elevii unui liceu din Luduș au participat marți la o întâlnire inedită, organizată în colaborare cu Penitenciarul Târgu Mureș. Evenimentul, desfășurat sub tema „Alegerile care ne schimbă viața”, a avut drept scop prevenirea consumului de substanțe interzise și descurajarea comiterii de infracțiuni ce pot pune în pericol siguranța rutieră.
Cu grija Poliției orașului Luduș și prin buna colaborare cu cadrele didactice de la Liceul Tehnologic nr.1 Luduș, peste 200 de elevi au luat parte la evenimentul menit să le aducă în atenție perspective unice pe subiectul central al întâlnirii. În cadrul activității, două persoane private de libertate au vorbit deschis despre experiențele lor personale, explicând cum decizii aparent neînsemnate în viziunea lor – precum urcatul la volan fără permis sau consumul de droguri – le-au schimbat radical cursul vieții. Mărturiile, sincere și fără menajamente, au captat atenția tinerilor, provocând reflecție și discuții aprinse.
„Am crezut că pot controla totul. N-a fost așa. O clipă de teribilism m-a costat libertatea și mi-a deviat cursul vieții”, a spus unul dintre deținuți, în fața unei săli atente și impresionate.
Potrivit IPJ Mureș, discuțiile au fost moderate de coordonatorul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Mureș care, alaturi de reprezentanții Penitenciarului Târgu Mureș, au subliniat încă o dată importanța educației civice și a responsabilității individuale în construirea unui viitor sigur pentru tineri. Inițiativa face parte dintr-un program județean de prevenție – ,,Deschide-ți mintea, nu fi închis!”, iar organizatorii speră că astfel de întâlniri vor ajuta tinerii să înțeleagă și să aprofundeze responsabilitatea alegerilor.
Seria activităților a continuat și următoarea zi, cu întâlnirea planificată la sediul IPJ Mureș, unde au participat aproximativ 150 de elevi și cadre didactice din patru unități de învățământ din Târnăveni , Târgu Mureș, Sighișoara și Solovăstru.

(D.C.)
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu