
- redactia
- 0 comentarii
- 366 Vizualizări
Viitorii salvatori ai Mureșului și-au arătat curajul la concursul „Cu viața mea apăr viața!”
12 mai 2025Vineri, 9 mai, județul Mureș a fost martorul unei adevărate demonstrații de curaj, cunoștințe și spirit civic, oferită de 17 echipe de elevi care au participat la etapa județeană a concursului „Cu viața mea apăr viața!”. Organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și Consiliul Județean Mureș, concursul a devenit deja o tradiție menită să formeze viitorii salvatori și cetățeni responsabili ai comunității.
Evenimentul a reunit nouă echipe din ciclul gimnazial și opt echipe din ciclul liceal. Într-un cadru competitiv, dar prietenos totodată, tinerii au trecut prin probe practice și teoretice care le-au pus la încercare pregătirea pentru intervenții rapide în cazuri critice.
Clasament pentru ciclul gimnazial:
Locul I: Școala Gimnazială „Nyulas Ferenc” Eremitu – echipaj cu două fete
Locul II: Școala Gimnazială „Nyulas Ferenc” Eremitu – echipaj cu trei fete
Locul III: Școala Gimnazială „Nyulas Ferenc” Eremitu – echipaj cu doi băieți
Clasament pentru ciclul liceal:
Locul I: Liceul Tehnologic „Bocskai István”, Miercurea Nirajului – echipaj 1
Locul II: Colegiul Național „Unirea”, Târgu Mureș – echipaj cu doi băieți
Locul III: Colegiul Național „Unirea”, Târgu Mureș – echipaj cu un băiat
„Felicităm toți participanții pentru seriozitatea, implicarea și determinarea lor! Astăzi, acești tineri ne-au arătat că prin pregătire și responsabilitate putem construi o comunitate mai sigură. Investiția în educația pentru situații de urgență este, de fapt, o investiție în viața noastră de zi cu zi”, se precizează pe pagina de Facebook a ISU Mureș.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu