
- redactia
- 0 comentarii
- 847 Vizualizări
Ministrul Cseke Attila, în vizită la Sângeorgiu de Mureș: „Un exemplu în implementarea proiectelor de infrastructură”
15 mai 2025Sângeorgiu de Mureș se află în plin proces de transformare infrastructurală, fiind considerată, la nivel județean, una dintre cele mai active și eficiente comune în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. În acest context, comuna a avut onoarea de a primi o vizită oficială din partea ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, care a inspectat personal stadiul lucrărilor, marți, 13 mai, și a transmis aprecieri pentru modul exemplar în care proiectul este gestionat.
Un proiect amplu cu impact direct asupra a peste 3.000 de locuitori
Programul de modernizare a drumurilor din Sângeorgiu de Mureș, derulat cu finanțare guvernamentală semnată în vara anului 2023, vizează 27 de străzi din comună. Dintre acestea, 19 au fost deja finalizate, patru se află în lucru, iar alte patru urmează să intre în execuție în următoarele săptămâni.
„Vizita surpriză a domnului ministru Cseke Attila a avut un efect încurajator pentru mine. Ne-a felicitat pentru faptul că am reușit să avansăm într-un ritm foarte bun. Este o mândrie să putem spune că, la nivel de județ, cea mai amplă modernizare de drumuri din cadrul programului „Anghel Saligny” se desfășoară chiar în comuna noastră”, a declarat primarul comunei Sófalvi Szabolcs.
Autorități județene și locale, alături în teren
Alături de ministrul dezvoltării, la eveniment au participat și alte personalități importante din administrația publică și scena politică locală: Barabási Antal Szabolcs, prefectul județului Mureș, Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș, senatorul Novák Levente și Csibi Attila Zoltán, președintele UDMR Mureș.

Atmosfera a fost una de cooperare și deschidere, iar discuțiile din teren au subliniat importanța colaborării între autoritățile centrale și cele locale în vederea implementării eficiente a proiectelor de interes comunitar, potrivit primarului din Sângeorgiu de Mureș.
Plimbare simbolică pe asfalt proaspăt
Pentru a demonstra calitatea lucrărilor și rezultatele concrete ale proiectului, primarul comunei l-a invitat pe ministrul dezvoltării la o scurtă plimbare cu trotineta pe una dintre străzile recent reabilitate. „A acceptat cu plăcere, deoarece chiar este o senzație plăcută să parcurgi o stradă recent modernizată”, a mai adăugat primarul.
Gestul simbolic a fost apreciat de locuitori, unii dintre ei mulțumindu-i personal ministrului pentru sprijinul acordat proiectului care aduce beneficii directe pentru peste 3.000 de persoane din comună.

Primarul și-a exprimat public recunoștința față de echipa care gestionează implementarea acestui proiect complex. „Doresc să le mulțumesc celor care, cu profesionalism și loialitate, și-au făcut și își fac în continuare datoria: ing. Hegedűs Imre, diriginte de șantier, Birtalan István, viceprimar, Molnár Szilárd, manager de proiect, Bóni László, inginer și András István, proiectant!”, a subliniat acesta.
Perspective pentru viitor: dezvoltarea continuă
„Dezvoltarea comunei Sângeorgiu de Mureș continuă!”, a afirmat edilul, adăugând că speră ca cetățenii să rămână implicați și în procesele electorale viitoare. Primarul a transmis un mesaj de responsabilitate civică în perspectiva alegerilor prezidențiale: „Sperăm că, și la alegerile prezidențiale de duminică, toată lumea va vota cu rațiune, pentru o conviețuire pașnică și pentru o guvernare echilibrată și de succes în continuare!”.
Lorena PINTILIE
Sursa foto: Facebook – Sófalvi Szabolcs
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu