
- redactia
- 0 comentarii
- 762 Vizualizări
Mihály Lehel Tamás campion la taekwondo la doar 10 ani
16 mai 2025Tânărul sportiv mureșean Mihály Lehel Tamás, de doar 10 ani, a început anul cu dreptul în lumea taekwondo-ului, continuând de acolo de unde a lăsat în urmă anul trecut. La ultimul său concurs din 2024, la Dracula Open, un eveniment internațional cu rang pe lista mondială, a obținut locul 1, adjudecându-și astfel medalia de aur. Anul acesta nu a lăsat nimic la voia întâmplării. Sportivul cu centura roșie a câștigat deja trei competiții importante în 2025 și a obținut de două ori titlul de „cel mai bun sportiv”.
Potrivit Clubului Sportiv Tornado Taekwondo Mureș, la data de 1 februarie, acesta a câștigat medalia de aur la Campionatul Național Şcolar, unde a primit și premiul pentru cel mai bun sportiv. Datorită rezultatului obținut, reprezentând singur şcoala lui, a adus și un minunat loc 3 pentru Gimnaziul „Liviu Rebreanu” din Târgu Mureș, unde este elev.
Pe data de 15 martie a triumfat și la Bucharest Open, un alt concurs de rang mondial. Obținând locul 1 și medalia de aur, sportivul a fost recunoscut ca cel mai bun sportiv din categoria sa. După puțin timp, pe data de 2 mai, acesta a participat și la Campionatul Național unde a obținut și titlul de campion național în categoria juniori mici, putând astfel ca în acest an să se mândrească cu două titluri naționale.
„De curând, Tamás a fost selecționat de către Federația Română de Taekwondo să participe la European Open School Combat Games 2025, reprezentând România. Tamás este sportiv la Clubul Sportiv Tornado Taekwondo din Târgu Mureș, iar pregătirea sa este coordonată de antrenorii Máthé Sándor și Máthé Norbert. De asemenea, frații săi, care sunt deja taekwondo-iști cu centura de 2 dan, îl susțin activ în dezvoltarea sa”, se precizează pe pagina clubului sportiv.
Obiectivul următor al lui Tamás este obținerea centurii negru-roșu, iar pe termen lung își dorește să devină campion european și mondial, visul său fiind să reprezinte România la Jocurile Olimpice.
(D.C.)
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu