Câți alegători au votat în Diaspora până sâmbătă, la ora 12 Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1110 Vizualizări

Câți alegători au votat în Diaspora până sâmbătă, la ora 12

Peste 300.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 12:00 (ora României), pentru a vota la al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.

Conform AEP, de la deschiderea urnelor, și anume de joi, ora 22:00 (ora României), și până sâmbătă la ora 12:00, s-au prezentat la urne peste 300.000 de cetățeni români.

De asemenea, 3.139 de alegători au votat prin corespondență.

Cei mai mulți alegători români au votat în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord – 46.466, Italia – 44.968, Germania – 42.763, Republica Moldova – 42.574, Spania – 32.045 și Franța – 14.071.

Datele sunt prezentate în timp real pe site-ul prezenta.roaep.ro.

În cele 965 de secții de votare din diaspora organizate pentru alegerile prezidențiale din acest an pot vota cetățenii români care se află în străinătate în ziua scrutinului, indiferent dacă au sau nu domiciliul ori reședința în afara țării.

Conform AEP, la primul tur al alegerilor prezidențiale, de la deschiderea urnelor și până pe 3 mai, la ora 12:00, se prezentaseră la vot 157.404 cetățeni români.

(www.agerpres.ro / Foto: Facebook – Ambasada României în Italia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii



Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!