VIDEO: In memoriam Radu Țuculescu, la Conferințele Liceului Blaga

Conferințele Blaga, demers inițiat de profesoara Cristina Drescan din cadrul Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din Reghin și-a derulat vineri, 16 mai ediția cu numărul 43 dedicată scriitorului Radu Țuculescu, trecut la cele veșnice în luna martie a acestui an. Protagoniștii momentului ”In memoriam Radu Țuculescu” au fost Moshe B. Itzhaki și  Paul Farkas, scriitori din Israel, și dramaturgul, scriitorul și artistul vizual  Flavius Lucăcel.

Paul Farkas (1947, Beiuș, jud. Bihor) este filolog, ziarist, profesor de limba și literatura engleză și traducător. Din 1986 trăiește în Israel. Este absolvent al UBB Cluj. A obținut M. Phil în literatura engleză la Anglia Ruskin University din Marea Britanie și un doctorat în literatura engleză la Universitatea Babeș-Bolyai. Susține conferințe pe teme educaționale și ale Holocaustului Nord Ardelean din anii 1940-1944 la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Scrisoare către Radu Țuculescu

„Mi-este foarte greu să mă adresez oricărui public despre Radu Țuculescu. Sunt foarte mulți ani care au trecut în istoria noastră comună. A început prin anii 60-66, cam așa ceva, la Cluj  unde eram student. La fel și Radu era student. Eram amândoi și mulți alții, fără griji, nepăsători, dar aveam preocupările noastre”, și-a început Paul Farkas povestea relației de prietenie cu Radu Țuculescu, poveste realatată elevilor sub forma unui scrisori.

„Dragă Radu, oare îți mai amintești de hohotele de râs sănătos umplut de vigoarea tinereții noastre din anii studenției când tu, împreună cu Marian Papahagii, Tomi Frid și mulți alții, ne întâlneam aproape zilnic la Casa Studenților? Cu toții ne amintim de exercițiile și scenele tale de pantomimă foarte vii și expresive. cu care ne vrăjeai de-a dreptul. Era poate singura ocazie în care nu puteai vorbi. Era singura ocazie când bogăția gândurilor tale ne erau transmise prin tăcere. Tăcerea era întreruptă de fiecare dată când, după repetiții, iar eu după emisiunile de jazz la radioul studențesc, ne întâlneam la gălăgiosul Croco și continuam să râdem copios. Erau acolo multe personaje comice sau mai puțin comice, iar noi ne bucuram, așa săraci cum eram, de fiecare clipă trăită. Poate nu conștientizam sau nu vroiam să conștienizăm pericolele iminente ale acelor vremuri roșii. Vedeam și nu ne venea să credem nuanțele nesfârșite de roșu, de la cele mai deschise până la roșu purpuriu și mult, mult sânge. Dar noi ne gestionam viețile studențești conform regulilor studențești,  cursuri, seminarii, examene, socializări adevărate fără ajutorul paginilor de socializare,  prietenii,  încercări continue de a cuceri inima fetelor frumoase, distracții veșnice și veșnice zâmbete olimpiene pe fețele noastre tinere. Așa ne-am întâlnit noi și așa te-am cunoscut, cam în anul 1969, an de glorie comunistă, încă neinfestată de idei maoiste. Se mai putea obține cu mare efort discuri, LP-uri de muzică pop precum Rolling Stones, The Beatles, Cream și alți glorioși titani ai pop-ului britanic și american.  Puteam chiar să ascultăm această muzică împreună pe la prieteni, dar cu mare grijă. Începând cu 1971, lucrurile au luat o direcție fără întoarcere, un fel de ”collision course” al istoriei până la marea explozie din 1989. Era și anul când eu dragă Radu, am absolvit engleza și am fost repartizat în industria automobilistică pentru primii trei ani de stagiu. Apoi am concurat pe un post de asistent de engleză. Tu Radu, ți-ai urmat calea și talentul extraordinar de scriitor, încercând să împărtășești din experiența ta și spiritul tău de observație cititorilor din preajmă. Spun asta pentru că a scrie și a publica proză scurtă sau romane înainte de 1989 era o odisee de netrecut pentru zeci de talente ale României socialiste. Ori nu era suficientă hârtie de tipar, ori editorul nu îndrăzneasă să de-a BT-ul dorit, ori The Big Brother ședea pe carotidă.  În aceste condiții ai publicat lucruri frumoase, de valoare.

La sfârșitul anilor 90 deja puteam urmări unele programe ale Televiziunii Române Libere. M-a surprins plăcut această mare diversitate de televiziuni, din care majoritatea erau puse pe gâlceavă, bârfă, critici viscerale, dispute de ego-uri atinse la viscere, multe, multe cazuri în instanță, femei și bărbați în diverse ipostaze și câte și mai câte. Iată că  în mijlocul acestui imens iarmaroc televizat,  dintr-o dată te-am zărit pe tine Radu  la postul TVR Cluj plimbându-te într-o frumoasă livadă înflorită împreună cu un poet român, purtând discuții literare și social cordiale ce contrastau cu 180 de grade cu marele iarmaroc amintit. Erai inconfundabil tu, aliura, vocea ta singulară, ochii tăi calzi și strălucitori . Am rămas uimit că te-am regăsit pe această cale, după atâta amar de timp, în care amândoi am dispărut. Tu, cu ale  tale la Cluj, iar eu, în Israel, încercând din greu să-mi construiesc un viitor și o existență demnă pentru familia mea. Toate acestea ne-au focusat spre cele existențiale. Ultima oară când am mai comunicat a fost prin anul 1972, când m-ai delegat să-l contactez pe Eugen Jebeleanu pentru a-l invita la Casa Studenților la premiera spectacolului tău de pantomimă ”Surâsul Hiroshimei”. În treacăt fie spus, Marele Maestru, deși enervat în acea seară de cei de la televiziune, s-a purtat civilizat și era deschis ideii tale de pantomimă pe fondul marii sale opere. Dar n-a fost să fie.  Acea noapte la Casa Scriitorilor mi-a fost stricată de prezența unui poet al curții,  temut și în vogă. Ni s-a alăturat și a acaparat întreaga seară, iar Maestrul n-a ripostat din motive lesne de înțeles. Astfel Radu dragă, acum pot măturiși că nu am avut timpul și atenția necesară din cauza acestui trubadur al curții socialiste.

După emisiunea în care te-am regăsit, m-am îndreptat imediat la calculator pentru a-ți trimite un mesaj pe e-mail fără prea multe speranțe de a-mi răspunde. Însă, marea minune de la Maglavit nu este întotdeauna o himeră. Mai sunt și minuni pe lumea asta. Ai răspuns aproape instantaneu. ”The rest is free”, zic englezii. Mai exact, ne-am reîntâlnit la începutul anilor 2000 și  am continuat prietenia noastră, de data aceasta, adulți, și mai sedimentați, atât pe linie literară, cât și umană.

Mai târziu, l-am cooptat în grupul nostru și pe Moshe B. Itzhaki, profesor de literatură ebraică la Colegiul Educațional de la Oranim, lângă Haifa. Împreună am tradus unele dintre cele mai frumoase și valoroase poezii românești în limba ebraică și le-am publicat în Israel ca publicul neavizat să i-a legătura cu această deosebit de valoroasă dimensiune literară.

Aș menționa aici nume precum Ana Blandiana, Marta Petreu, Dinu Flămând și Radu Țuculescu bineînțeles pe parte de dramaturgie.  La fel am făcut și cu poezia Israeliană pe care am publicat-o în românește la diverse edituri transilvane. Și pentru că Moshe B. Itzhaki este și poet, nu numai profesor universitar, un poet care a scris 10 cărți deja, noi am tradus  vreo trei care au fost primite cu bucurie de publicul din România. Despre toate acestea dragă Radu, și despre cooptarea în grupul nostru literar a lui Flavius Lucăcel, dramaturg, artist, pictor și pietrar  foarte iscusit , într-o altă scrisoare. Până una alta vei rămâne, așa cum poetul Adrian Popescu a scris, un mușchetar foarte important al grupului nostru. Practic, ai fost mușchetarul fondator al grupului”

Profesor universitar, poet, traducător, editor, curator, actor de teatru și ornitolog, Moshe B. Itzhaki (1951, Israel) este decanul Facultății de Studii Continue, la Colegiul Academic al Științelor Educației din Oranim. Trăiește la Ahuzzat Barak, lângă Muntele Tabor. A publicat 10 volume de poezii printre care Vremea nebuniei – Duet cu un pictor (2010), Purtat de vânt (2011), Corpul e un ecuator (2014) și altele. În România a publicat volumele: Pasărea din urmă , (Ed. Galaxia Gutenberg, 2015), Și vine ploaia (Ed. Școala Ardeleană, 2019) în traducerea lui Paul Farkas. Împreună cu acesta a colaborat și tradus în ebraică volumele: Ana Blandiana, Refluxul sensurilor și Speranță sub un soare gri , antologia poeziei echinoxiste Apa strânsă-n căușul palmei, Radu Țuculescu, Trei în dormitor și alte povestiri și Dinu Flămând, Umbre și faleze. Laureat cu Premiul „Nichita Stănescu“ la Desești – Festivalul Internațional de Poezie, Sighetu Marmației, 2017.

„Profesorul universitar Moshe B. Itzhaki este specializat în literatura ebraică,  în Tanah și în religia ebraică. Este născut în Israel din părinți de origine română. A vorbit limba română până la vârsta de 9 ani, când în Israel s-a întâmplat o altă minune, li s-au cerut  copiilor și tuturor să vorbească doar ebraică, fără nicio altă limbă străină. Atunci s-a despărțit de limba română. El până la 9 ani vorbea în casă românește, turcește, grecește. După foarte mulți ani, când părinții lui au părăsit această lume, Moshe a trebuit să se ocupe de chestiuni administrative, să închidă un apartament. Acolo  a dat de comori, scrisori în limba română, cărți, discuri de muzică. S-a așezat să citească, să răsfoiască și a înțeles totul, s-a produs acea senzație de tulburare. În 2007, Ana Blandiana a vizitat Israelul și Moshe era prezent la o seară de poezie. L-a impresionat atât de mult poeziile Anei Blandiana și felul deosebit în care recita încât s-a apropiat de ea și i-a cerut să i le traducă. A tradus vreo 40 de poezii într-o carte intitulată ”Refluxul sensurilor”. Pentru că voia să fie sigur că e o traducere valabilă, bună, o colegă de la colegiu l-a îndreptat spre mine. Noi nu ne-am cunoscut până în 2012. Senzația mea  când am citit poeziile a fost că lipsesc unele lucruri legate de gramatica și de stilul în limbii române, dar a prins esența poeziei, sufletul poeziei. Asta e lucrul cel mai important. Rest is history”, a spus Paul Farkas.

„Dacă mă auzi, aprinde o nouă stea pe cer”

Cu lacrimi în ochi Moshe B. Itzhaki a da citire unei impresionante scrisori către regretatul Radu Țuculescu, scrisă la puțin timp după dispariția acestuia.

„Dragă Radu, îți scriu în limba părinților mei, o limbă care a-i avut-o  în mine ca o iubire târzie,  o limbă în excelezi la traducere mai mult decât la scris și la vorbit. Mereu mă încurajai și spuneai cu fiecare ocazie că sunt un iubitor al  limbii și culturii române mai multă decât mulți români înșiși. Ești unul  dintre cei mai prețioși și  importanți oameni care au influențat și au făcut să inflorească această dragoste de limbă. Radu, refuz să vorbesc cu tine și despre tine la timpul trecut. În lumea mea interioară ești foarte viu. Te aud răzând, glumind, povestind povești pe care doar tu știi să le spui. Te emoționezi brusc, te liniștești,  fumezi cu un mini-trabuc cu băieții, cu mine, vorbind despre dragoste, despre absurdul existenței, stând în biroul meu, la orele mici ale nopții și discutăm despre poezie, muzică și viața însăși.

Îmi imaginez că ne plimbăm din nou în satul Petrinzel în  care locuia mama bătrănă pe care ai imortalizat-o cu creionul tău ascuțit într-un roman minunat. Sau pe străzile din Cluj și Basel după romanele tale polițiste,  Femeia de Marțipan, Crima de pe podul Garibaldi și Gudrun,  sau în excelentul roman autobiografic, Mierla neagră, povestindu-mi  cu pasiune despre personajele din care te-ai inspirat pentru personajele amuzante, tragice, care tânjesc  după iubire, să devoreze lumea, să ecuizeze fiecare clipă la maxim ca tine. Văd fericirea din ochii tăi când cărțile tale au fost traduse în ebraică de mine și de prietenul nostru din cei trei mușcheteri, Paul Farkas. Te aud și te văd la lansările pe care le-am organizat pentru tine în Negev și în diferite orașe din Israel.

 Îți datorez o imensă mulțumire că m-ai făcut un poet și traducător cunoscut în mai multe orașe din România. Contribuția ta la aducerea poeziei, teatrului și literaturii românești în  Israel și a literaturii israeliene în România merită un articol separat.

În ultimii ani ai primit o dragoste mai mare de la cititorii literaturii române. În trecut erai mai apreciat în întreaga lume, în Europa și de asemenea în Israel. Ai fost tradus în multe limbi. Ai insistat să scrii așa cum te-a călăuzit spiritul tău liber și nu după învățăturile savanților literari. Și eu aparțin într-o oarecare  măsură acelor înțelepți. Academician, m-am bucurat că spiritul tău liber îți motivează filozofiile literare și nu convențiile literare.

 În ultimii ani, corpul tău a început să cedeze, iar acest lucru a provocat îngrijorare  și frică, dar în ciuda durerii, suferinței și limitărilor, nu ai renunțat. Ai continuat să scrii, să călătorești, să călănătoști cu noi, prietenii tăi apropiați. Te văd din nou călătorind din Basel, Cluj, Reghin, Bistrița și alte orașe, scufundându-ne împreună în bazine cu apă târmală, vorbim despre scritori și dramaturgi pe care amândoi îi iubim precum Kafka, Bohumil Hrabal, Samuel Beckett, Gogol, Bulgakov Georges Simenon și alții. Chiar dacă existența ta acum nu este într-un corp ci doar un suflet uriaș care a ieșit din corp și a zburat, simt cum continui să fi alături de mine, să mă faci să râd, să mă enervezi, dar, chiar și atunci când te-am enervat, m-ai făcut să răd și m-am apropiat și mai mult de tine. România și lumea au pierdut un suflet mare și un scriitor uriaș, iar eu, am pierdut un prieten. Dacă mă auzi, aprinde o nouă stea pe cer.

 Nu știu dacă lumea de după moarte este mai bună decât lumea asta. Dar,  dacă veți continua să citiți cărțile lui Radu, sunt sigur că lumea voastră va fi mai bogată, mai diversă și mai bună”

„Suntem prieteni pentru că l-am avut pe Radu prieten”

Cercul mușchetarilor a fost închis de Flavius Lucăcel (n. 26 august 1968, Aluniș, județul Sălaj), artist complet: pictor, poet, dramaturg cu peste zece volume de teatru publicate în română, engleză, franceză și maghiară, multe dintre acestea fiind premiate și/sau puse în scenă ca spectacole de teatru ori spectacole-lectură. A fost nominalizat la Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului 2015 („Singurătatea pietrelor”). Din 1998 organizează și participă la numeroase expoziții de artă personale și colective din țară și străinătate.

„Ce am văzut  în aceste  scrisori către Radu? Faptul că fundamental pe lumea asta este prietenia. Dar, prietenia fără umanism și fără empatie n-are valoare.  Faptul că un israelian a iubit un scriitor din România, unul din cei mai importanți scriitori din toate timpurile care s-a născut aici la Reghin. A avut un tată medic, sora lui este aici de față. Mi-a vorbit de multe ori de familia lui pe care o iubea foarte mult, și ce e celmai important, ne-a adunat împreună. Noi suntem prieteni pentru că l-am avut pe Radu prieten”, a spus Flavius Lucăcel.

Alin ZAHARIE