FOTOREPORTAJ: Zoo pe timp de noapte, atracție de top la Noaptea Muzeelor Eveniment
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 497 Vizualizări

FOTOREPORTAJ: Zoo pe timp de noapte, atracție de top la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă seara, cu ocazia evenimentului „Noaptea Muzeelor”, Grădina Zoologică din Târgu Mureș și-a deschis porțile pentru public până la ora 2:00 noaptea, oferind vizitatorilor o experiență inedită, posibilă doar o dată pe an. Pe lângă posibilitatea de a vizita grădina pe timp de noapte, participanții au avut ocazia rară de a observa animalele în afara programului obișnuit, dar și de a le hrăni, activitate care nu este permisă în restul anului.

Atmosfera a fost una aparte, cu mult mai plăcută comparativ cu edițiile anterioare, în ciuda vremii nefavorabile din timpul zilei. Deși până în jurul orei 19:00 cerul a fost înnorat, odată cu îmbunătățirea condițiilor meteo, numărul vizitatorilor a crescut considerabil.

„Ne așteptam să nu fie atât de frumos, deoarece până la ora 19:00 a fost înorat. Cum s-a deschis vremea, au venit oamenii. Grădina este plină cu vizitatori și toate activitățile propuse le-am îndeplinit”, a declarat Kinga Korondi, purtătorul de cuvânt al Grădinii Zoologice din Târgu Mureș.

Dacă anul trecut organizatorii au pregătit cinci sesiuni de hrănire, desfășurate din oră în oră, anul acesta programul a fost extins la zece hrăniri, fiecare însoțită de prezentarea specificului animalelor. Experiența s-a dovedit memorabilă atât pentru cei mici, cât și pentru adulți.

„Mi-a plăcut cel mai mult la flamingo. Nu i-am văzut până acum noaptea. Mi-a plăcut cel mai mult că erau roz”, a spus Maria, o fetiță de 6 ani, entuziasmată de vizita nocturnă.

Totuși, nu toți vizitatorii au venit fără rețineri. Prezența urșilor în zonă, semnalată în ultimele săptămâni, a provocat unele ezitări.

„Ne-a fost teamă inițial să venim cu cei mici, dar ne-am gândit că va fi multă lume și gălăgie, și atunci nu ar veni urșii. Ne-am făcut curaj și am venit totuși, pentru că cei mici își doreau. Dar și pentru noi, adulții, a fost superb. Nu m-am așteptat să fie atât de fain”, a declarat o mamă prezentă la eveniment alături de cei doi copii ai săi.

Grădina Zoologică din Târgu Mureș rămâne una dintre cele mai apreciate atracții ale orașului, iar participarea la Noaptea Muzeelor oferă anual un cadru special pentru apropierea publicului de lumea animalelor, în condiții controlate și sigure.

Diana CĂRBUREAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!