Pas înainte pentru un Târgu Mureș mai curat Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 494 Vizualizări

Pas înainte pentru un Târgu Mureș mai curat

Primăria Municipiului Târgu Mureș anunță demararea, începând cu data de 3 iunie, a lucrărilor de instalare a insulelor ecologice digitalizate destinate colectării separate a deșeurilor. Proiectul își propune să marcheze ”o nouă etapă în modernizarea sistemului local de gestionare a deșeurilor, având la bază principii de sustenabilitate, digitalizare și eficiență.”

Potrivit informațiilor furnizate de Serviciul Relații Interne și Internaționale din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Mureș, proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta C3: Managementul Deșeurilor și are ca obiectiv înființarea a 200 de insule ecologice digitalizate.

”Fiecare insulă va fi echipată cu ansambluri moderne de containere, protejate împotriva vandalismului și prevăzute cu sisteme de acces digital securizat. Vor fi instalate trei tipuri de containere (eco insule), cu capacități de la un metru cub la cinci metri cubi. Fiecare insulă va deservi minimum 200 de gospodării, iar pentru fiecare dintre acestea se vor distribui 200 de cartele de acces, astfel încât utilizarea să fie controlată și exclusiv destinată beneficiarilor arondați. Noile eco-insule digitalizate reprezintă soluții inteligente și sustenabile pentru colectarea deșeurilor, integrate cu tehnologie avansată: monitorizare în timp real a volumului colectat, cu ajutorul senzorilor inteligenți; reducerea emisiilor de dioxid de carbon prin optimizarea traseelor de colectare; control digital al accesului, prin aplicații mobile și carduri RFID; prevenirea depozitării ilegale a deșeurilor; transparență și eficiență administrativă, prin furnizarea de date în timp real către unitățile administrativ-teritoriale. Tipurile de deșeuri ce vor fi colectate separat includ: hârtie și carton, plastic și metal, sticlă, deșeuri biodegradabile, deșeuri reziduale”

Valoarea totală a proiectului este de 23,8 milioane de lei, iar prima zonă vizată pentru instalarea insulelor este strada Libertății, urmând ca lucrările să continue cu Aleea Carpați și, ulterior, în alte zone ale municipiului.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!