”All Clear About My Future Career”, accelerator de orientare în carieră organizat la Târgu Mureș Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 542 Vizualizări

”All Clear About My Future Career”, accelerator de orientare în carieră organizat la Târgu Mureș

Casa de Cultură „Mihai Eminescu” din Târgu Mureș a găzduit joi, 22 mai, acceleratorul de orientare în carieră „All Clear About My Future Career”, eveniment dedicat elevilor de liceu, studenților și tinerilor aflați în căutarea unui drum autentic. Evenimentul a fost organizat de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) “George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Printre invitați s-au numărat: Dan Negru – om de televiziune, Tiberiu Arsene – producător video, Rareș Moldovan – coach, public speaker & trainer, Bogdan Rațiu – director adjunct al Liceului UMFST, Tatiana Ciff – cadru didactic la NHL Stenden University, Leeuwarden, Olanda, Briena Stoica – profesoară de limba engleză la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș, Cristian Mezei – AI marketing specialist, Daniela Ștefănescu – prorector UMFST, și echipa de traineri All Clear. Invitatul surpriză al ediției a fost artistul hip-hop Macanache, care a adus o perspectivă artistică și autentică asupra muncii din pasiune.

Punți către ”lumea reală a carierelor”

Evenimentul a fost deschis de lector dr. Cezar Sigmirean, inițiatorul proiectului „All Clear About My Future Career” și prodecan al Facultății de Științe și Litere „Petru Maior”, care a declarat: „Ideea acestui proiect a pornit dintr-o întrebare simplă: cum ar fi dacă nu i-am mai lăsa pe tineri să se descurce singuri? Cum ar fi dacă, în loc să le spunem ‘vei vedea tu cum e în viață’, am fi acolo cu sfaturi sincere, cu povești reale, cu exemple din viața de zi cu zi? Azi suntem aici exact pentru asta: să construim punți între voi și lumea reală a carierelor. Nu ca să vă dăm rețete, ci ca să vă oferim unelte. Nu ca să vă spunem ce să faceți, ci ca să vă încurajăm să descoperiți cine vreți să deveniți.”

„În cadrul proiectului All Clear About My Future Career nu vorbim doar despre meserii. Vorbim despre pasiune, curaj, responsabilitate și sens. Despre cum să alegi un drum care nu te epuizează, ci te construiește. Un drum care nu îți oferă doar un salariu și un job de la 9 la 5, ci și bucurie, satisfacție și un colectiv care te inspiră. Așa că vă provoc: fiți curioși, puneți întrebări, îndrăzniți să nu aveți toate răspunsurile. Și mai ales – ascultați. Nu doar ce vi se spune, ci ce simțiți voi despre voi. E ziua voastră, profitați de ea, lăsați-vă inspirați și aveți încredere în viitorul vostru. Vă mulțumesc că sunteți aici și vă doresc o zi plină de inspirație!”, a mai spus lector dr. Cezar Sigmirean.

A urmat cuvântul de deschidere al conf. univ. dr. Daniela Ștefănescu, prorector Relații Internaționale la UMFST “George Emil Palade” Târgu Mureș: „Vă recomand cu toată convingerea să faceți parte din categoria oamenilor care învață pentru ei înșiși, pentru a se dezvolta, pentru a deveni cea mai bună versiune a lor, astfel încât să fie potriviți pentru viitorul societății noastre.”

Paneluri tematice și ateliere inspiraționale

Primul panel, intitulat „Gândire critică: Cum să iei decizii bune când toată lumea țipă”, i-a avut ca invitați pe Bogdan Rațiu, Briena Stoica și Tatiana Ciff, care au discutat despre importanța gândirii critice în educație, atât în sistemul românesc, cât și în cel olandez.

A urmat panelul „Color your career. Tu în ce nuanță excelezi?”, susținut de Liviu Sărăcuț – Șef Controlling, Beneficii & Operațiuni HR la EON Energie, alături de Brîndușa Dodiță-Farcaș, Adina Bobiș, Cornelia Tămaș, Alexandra Pârcălab și Cristina Boroș, unde au fost prezentate patru tipologii de personalitate și impactul lor în alegerea carierei.

Oana Bărdășan, HR Manager la WebBeds, a susținut prezentarea „Profilul Angajatorului în 2030 – Ce skill-uri contează cu adevărat”.

Panelul „Ai sau n-ai habar de AI?” a fost susținut de Cristian Mezei, care a oferit exemple concrete de tool-uri și a subliniat importanța discernământului uman și a validității pe care doar noi o putem oferii în utilizarea inteligenței artificiale. Moderatori au fost Andra Moldovan și Laurențiu Marica, din echipa All Clear.

În panelul „Viral Video în Social Media”, Tiberiu Arsene a vorbit despre parcursul său profesional, de la student angajat la o agenție de turism, la videograf pentru branduri și artiști de renume, și despre curajul de a-și schimba traseul educațional pentru a-și urma pasiunea. Moderatori au fost Tudor Ionescu și Alina Pasc, din echipa All Clear.

Un moment inedit a fost panelul „Viața fără playback” cu Macanache, care a vorbit despre diferența dintre munca făcută pentru bani și munca făcută din iubire.

Rareș Moldovan a susținut un moment spectaculos prin sesiunea interactivă „Stand Up and Speak. Convincingly!”, iar în încheiere Dan Negru, renumit prezentator TV, a susținut panelul „Curajul de a fi autentic în era digitală” și a transmis un mesaj memorabil: „Viața e cea care se întâmplă, să nu fiți obsedați de succes (…) Eu cred că în viață, Dumnezeu îți dă niște întâlniri. Și dacă ai urechile deschise și mâinile pregătite, sari în trenul acela. Dacă nu… s-a dus. Poți să ai toate cursurile, toate facultățile, toate diplomele – degeaba. Treci pe lângă tren, nu l-ai prins? La revedere. E și de destin. Să nu fiți obsedați de succes (…) E bine să aveți mentori. Mentorul nu e cel care te învață, e cel care te contaminează (…) Cele mai importante calități care nu vor dispărea niciodată sunt cele morale, să fii om de cuvânt. Asta îi învăț pe copiii mei. Un om frumos va fi mereu respectat de ceilalți.”

Tabără creativă

În cadrul panelului dedicat proiectului, organizatorii au anunțat cea de-a doua ediție a taberei creative All Clear, care va avea loc în această toamnă. Câțiva dintre participanții ediției anterioare, desfășurată la Sighișoara, au povestit despre experiența lor, impactul asupra dezvoltării personale și cum i-a ajutat să își contureze mai clar alegerile educaționale și profesionale.

Liliana BĂLAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!