
- redactia
- 0 comentarii
- 2159 Vizualizări
Demers pentru înființarea unui Liceu Romano-Catolic la Târgu Mureș
24 mai 2025Aleșii locali ai municipiului Târgu Mureș vor decide joi, 29 mai, cu prilejul unei ședințe ordinare de lucru care va începe la ora 14.00, cu privire la oportunitatea aprobării organizării, începând cu anul școlar 2025 – 2026, a unei unități de învățământ preuniversitar confesional de stat cu personalitate juridică cu limba de predare maghiară, având denumirea de Liceul Romano-Catolic, cu nivelurile liceal, gimnazial, primar, care să funcționeze în două imobile din Târgu Mureș.
Potrivit Expunerii de motive a proiectului de hotărâre, inițiativa vine ca urmare a unei cereri înaintată în data de 4 aprilie 2025 de către Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, înregistrată la Primăria Municipiului Târgu Mureș în aceeași zi, prin care ”se solicită adoptarea în cadrul Consiliului Local al Municipiului Târgu Mureș a unei hotărâri privind oportunitatea organizării începând cu anul școlar 2025-2026 a unei unități de învățământ preuniversitar confesional de stat cu personalitate juridică cu limba de predare maghiară, având denumirea de Liceul Romano-Catolic, cu nivelurile liceal, gimnazial, primar, care să funcționeze în imobilele din strada Mihai Viteazu nr. 15 și Piața Trandafirilor.”
În același document publicat pe pagina web a Primăriei Municipiului Târgu Mureș, www.tirgumures.ro, se face referire și la următoarele prevederi ale articolului 248, alineatul 36, din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare: ”La cererea părinților, tutorilor legali sau a cultelor recunoscute de stat se organizează, în condițiile legii și cu respectarea prevederilor privind asigurarea calității, prin excepție de la prevederile articolului 19, respectiv articolelor 48-51, cu avizul consultativ al DJIP/ DMIP, cu aprobarea Ministerului Educației, unități de învățământ preuniversitar confesional de stat cu personalitate juridică, cu predare în limba română/ limbile minorităților naționale.”
”Ținem să menționăm faptul că prezentul proiect de hotărâre vizează un acord de principiu, care reprezintă un demers prealabil, urmând ca împreună cu întreaga documentație necesară, să fie înaintat către Ministerul Educației și Cercetării, în vederea emiterii ordinului de înființare a unei unități de învățământ preuniversitar confesional de stat cu personalitate juridică cu limba de predare maghiară, având denumirea de Liceul Romano-Catolic. Precizăm că după emiterea Ordinului Ministrului se vor realiza demersurile necesare în vederea includerii entității în rețeaua școlară”, au mai explicat inițiatorii proiectului.
Alex TOTH
Foto: www.depositphotos.com
- Etichete:
- liceu romano catolic targu mures
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu