FOTO: „Călători prin lumea copilăriei”, de Ziua Copilului la Reghin Altele
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 721 Vizualizări

FOTO: „Călători prin lumea copilăriei”, de Ziua Copilului la Reghin

Ziua Copilului a adunat la Reghin sute de copii care s-au bucurat de plin de ziua lor, duminică, 1 iunie în Parcul Central al orașului. Printre numeroasele activități oferite celor mici au fost și cele incluse în cadrul proiectului „Călători prin lumea copilăriei”.

„Suntem la cea de a patra ediție a proiectului „Călători prin lumea copilăriei”, demers în care sunt implicați copiii de toate vârstele, nu doar preșcolarii și antepreșcolari, copiii care sunt înscriși în cele două unități cu personalitate juridică din Reghin, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4 și Grădnița cu Program Prelungit Nr. 5. Sunt copiii orașului, pentru care noi am pregătit mai multe ateliere de creație, de mișcare, distractive. Sper că s-au simțit bine de ziua lor. Asta a fost și dorința noastră.  Suntem implicate 40 de cadre didactice din cele două unități cu personalitate juridică și din experiența anilor trecut, sigur vor trece pe la noi în jur de 500 de copii, dacă nu mai bine.”, ne-a declarat Anca Iulia Toncean, director al Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 4, Reghin.

Bucuria celor mici a fost resimțită din plin în cadrul atelierelor pregătite de cele două grădinițe din oraș, ”Brățara prieteniei”,  ”Micii meșteșugari”, ”Ceasul vesel”, ”Mișcare și îndemânare”, ”Pictori talentați”,  ”Coifuri colorate” la standul GPP 4, respectiv „Bingo”,”Jucării vesele” la GPP 5.

„Este extrem de important pentru copiii să simtă din plin că astăzi e ziua lor. Noi asta facem în fiecare zi, cu atât mai mult trebuia să fim și astăzi lângă ei, în acestă zi însorită de duminică”, a precizat Anca Iulia Toncean.

Proiectul „Călători prin lumea copilăriei” a crescut frumos la Reghin de la an la an, ajungând în prezent să coaguleze întreaga comunitate de cadre didactice din învățământul preșcolar din Reghin.

„Proiectul „Călători prin lumea copilăriei” a fost inițiat de doamna inspector de specialitate pentru educație timpurie, Gros Maria Ramona. Prima ediție s-a desfășurat doar la nivelul municipiului Târgu Mureș, în Cetate, ca și loc de desfăşurare și apoi, începând cu  ediția a doua proiectul s-a implementat la nivelul întregului județ. Așa se face că este implicat Reghinul, Luduș, Iernut, Sighișoara, Târnăveni, practic toate municipiile din județ precum  și zonele limitrofe municipiilor, zonele rurale, deci inclusiv în comune și sate se desfășoară acest proiect. Am avut o experiență inedită cu acest proiect inclusiv pe stadionul „Avântul” ca și loc  de desfășurare. La a doua ediție am avut Pădurea Rotundă ca și locație, iar acum suntem în Parcul Central. Ne adaptăm la orice condiție, atâta timp cât este bine pentru copii”, a spus  Anca Iulia Toncean.

Urare de Ziua Copilului

„La mulți ani tuturor copiilor, să aibă puterea de a arăta în continuare adulților ce înseamnă sinceritatea, iubirea sinceră și adevărată, necondiționată”, a fost mesajul transmis de Anca Iulia Toncean.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

UMFST G.E. Palade Târgu Mureș dă startul înscrierilor online la programele de studii de licență începând de mâine, 5 iulie 2025, ora 8:00. Universitatea vine în întâmpinarea candidaților cu programe de studii adaptate nevoilor de pe piața muncii, metode de predare interactive, burse de studiu, mobilități internaționale Eramsus și numeroase facilități sociale și sportive. 5-10 iulie 2025 (ultima zi până la ora 12:00) – înscrierea candidaților 24/24h la programele de studii de licență din domeniul Sănătate; 16-22 iulie 2025 (ultima zi până la ora 12:00) – înscrierea candidaților 24/24h la programele de studii de licență: Chimie medicală, Chimie tehnologică și programele de studii de licență din cadrul Facultăților: Inginerie și Tehnologia Informației, Științe și Litere „Petru Maior” și Economie și Drept. Înscrieri: admitere.umfst.ro

Posted by Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie on Friday, July 4, 2025




Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!