
- redactia
- 0 comentarii
- 8908 Vizualizări
Târgu Mureș: Amenzi de 9.000 de lei pentru o firmă care ”desfășura lucrări de reabilitare a părții carosabile”
8 iunie 2025Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au constatat vineri, 6 iunie, că pe strada Trebely din municipiu au fost instituite restricții de trafic de către o societate comercială care desfășura lucrări de reabilitare a părții carosabile, fără a deține avizul Poliției Rutiere, conform prevederilor legale.
”În consecință, societatea în cauză a fost sancționată contravențional cu o amendă în valoare de 4.500 de lei, fără posibilitatea achitării a jumătate din cuantumul acesteia. Menționăm că, în data de 7 iunie 2025, lucrările au continuat în aceleași condiții, fără obținerea avizului necesar, motiv pentru care societatea comercială a fost din nou sancționată contravențional cu o amendă similară. Recomandăm tuturor operatorilor economici care intenționează să efectueze lucrări ce implică restricții de trafic să obțină în prealabil avizul Poliției Rutiere. Conform Ordonanței de Urgență nr. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice, orice măsură de restricție a circulației pe drumurile publice se dispune de către administratorul drumului numai cu avizul poliției rutiere”, a informat Aurica Sabău, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
(Redacția)
- Etichete:
- politie mures
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu