Guvernul ia în calcul construcția unei noi saline la Praid Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 819 Vizualizări

Guvernul ia în calcul construcția unei noi saline la Praid

Guvernul analizează varianta construirii unei noi saline turistice la Praid, în eventualitatea în care structura actuală nu va mai putea fi salvată. Între timp, autoritățile încearcă să limiteze efectele surpării minei vechi, care s-a degradat progresiv. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a explicat pe Facebook că „în evoluţia anticipată de experţi, craterele s-au extins, unele dintre ele s-au unit, iar plafonul s-a prăbuşit pe porţiuni întinse. Au apărut fisuri adânci atât pe drumul tehnologic, cât şi în zonele împădurite din apropiere”.

Potrivit biziday.ro, poluarea cu cloruri provocată de prăbușirea galeriilor a afectat pârâul Corund și a continuat să se extindă în aval. După ce și județul Mureș a fost afectat grav de acest dezastru, urmările negative nu întârzie să apară și în alte orașe, din alte județe. Apa cu un conținut ridicat de sare a ajuns deja în localitățile Blaj și Alba Iulia, iar autoritățile estimează că duminică va părăsi țara prin punctul de frontieră Nădlac. Partea ungară a fost deja informată despre situație.

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a declarat că se analizează și varianta construirii unei noi saline în zonă, pentru a păstra potențialul turistic și economic al masivului de sare. „Explorăm şi oportunitatea prin care să facem o nouă salină, pentru că masivul de sare este unul foarte important şi foarte mare, şi atunci explorăm şi această oportunitate prin care vom putea să facem o salină nouă, o exploatare de sare nouă, pentru a păstra acest brand extrem de important pentru România şi pentru Europa, şi anume Salina Praid, care este atractiv şi pentru zona Sovata, nu doar pentru zona salinei Praid”, a spus acesta la Digi24.

Compensații de până la 5-10% din cifra de afaceri de anul trecut

Totodată, oficialul a menționat că, împreună cu specialiști din țară și din străinătate, se caută soluții pentru dezvoltarea unor noi atracții turistice în zonă. Până atunci, firmele afectate de închiderea salinei ar putea primi compensații de până la 5-10% din cifra de afaceri de anul trecut.

„În momentul de faţă, cel mai important lucru pentru noi, ca stat, este să ne asigurăm că oamenii sunt în siguranţă, atât oamenii din preajma salinei vechi, cât şi cei care au ajuns să lucreze în momentul de faţă la devierea cursului de apă”, a mai declarat Ivan.

Potrivit aceleiași surse, în legătură cu solicitarea ministrului Finanțelor, Tanczos Barna, de demitere a conducerii Salrom și Apele Române, ministrul Economiei a precizat că așteaptă concluziile verificărilor făcute de Corpul de Control al premierului pentru a putea decide ce măsuri se impun.

(D.C.)

Sursa foto: Biziday

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

UMFST G.E. Palade Târgu Mureș dă startul înscrierilor online la programele de studii de licență începând de mâine, 5 iulie 2025, ora 8:00. Universitatea vine în întâmpinarea candidaților cu programe de studii adaptate nevoilor de pe piața muncii, metode de predare interactive, burse de studiu, mobilități internaționale Eramsus și numeroase facilități sociale și sportive. 5-10 iulie 2025 (ultima zi până la ora 12:00) – înscrierea candidaților 24/24h la programele de studii de licență din domeniul Sănătate; 16-22 iulie 2025 (ultima zi până la ora 12:00) – înscrierea candidaților 24/24h la programele de studii de licență: Chimie medicală, Chimie tehnologică și programele de studii de licență din cadrul Facultăților: Inginerie și Tehnologia Informației, Științe și Litere „Petru Maior” și Economie și Drept. Înscrieri: admitere.umfst.ro

Posted by Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie on Friday, July 4, 2025




Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!