Opt jandarmi noi s-au alăturat Grupării Mobile din Târgu Mureș Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 633 Vizualizări

Opt jandarmi noi s-au alăturat Grupării Mobile din Târgu Mureș

Opt subofițeri jandarmi, proaspăt absolvenți ai școlilor militare de subofițeri jandarmi din Fălticeni și Drăgășani, au optat, în funcție de mediile obținute la finalul studiilor, pentru încadrarea în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș.

„Încep astăzi un nou drum, cu încrederea că vor răspunde cu profesionalism provocărilor zilnice. Șapte dintre aceștia vor activa în structurile operative de ordine publică, în timp ce unul va fi repartizat în cadrul compartimentului Resurse Umane, contribuind la activitățile de suport ale unității”, au transmis reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobile Târgu Mureș.

Pentru a asigura o integrare eficientă, noii subofițeri vor beneficia timp de șase luni de îndrumarea unor jandarmi cu experiență, în cadrul unui program de inițiere și perfecționare profesională. Adjunctul comandantului unității, colonel Marcel Semco, în numele întregului colectiv, le-a urat bun venit, le-a dorit o carieră militară plină de realizări și i-a asigurat că vor beneficia de toată susținerea necesară pentru integrarea și desfășurarea activității.

(D.C.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online









 

 

 

 

 




Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!