Ziua Grâului 2025 – Innvigo Agro Romania: soluții cheie pentru agricultura modernă Agricultura
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1611 Vizualizări

Ziua Grâului 2025 – Innvigo Agro Romania: soluții cheie pentru agricultura modernă

La Seuca, în județul Mureș, între dealuri domoale și terenuri cultivate cu pricepere și dedicare, s-a desfășurat joi, 12 iunie 2025, cea de-a VII-a ediție a Zilei Grâului, cunoscută publicului larg și sub denumirea de Festivalului Grâului. Evenimentul, devenit un reper în calendarul agricol al Transilvaniei, a fost găzduit, ca și în anii anteriori, de ferma Kodagro din comuna Gănești și organizat de către compania târgumureșeană Dafcochim Agro, sub coordonarea atentă a directorului general Marinel Ștefan.

Anul acesta, festivalul a reunit peste 30 de companii din domeniul agricol, furnizori de inputuri pentru agricultură, de la produse de protecția plantelor, fertilizanți și biostimulatori, până la soluții tehnologice de ultimă generație, servicii digitale, precum și utilaje și echipamente agricole moderne.

De asemenea, publicul a putut descoperi și gama de autovehicule oferite de un distribuitor local de autoturisme de lux și autoutilitare premium marca Mercedes-Benz. Pe lângă expozițiile tehnologice, vizitatorii au avut ocazia să observe peste 50 de soiuri de grâu, orz și triticale, cultivate în loturi experimentale, oferind o imagine de ansamblu asupra progreselor în selecția genetică și adaptabilitatea culturilor la condițiile locale.

Innvigo: Inovație și vigoare pe câmpurile din România

Innvigo este o companie europeană fondată în Polonia în anul 2014, specializată în producerea și comercializarea de soluții pentru protecția plantelor, axate pe eficiență, sustenabilitate și adaptabilitate la nevoile fermierilor moderni. Pe piața din România, compania a pătruns în 2016, având o creștere constantă și extinzându-se rapid în toate regiunile agricole ale țării, inclusiv în județul Mureș.

Venim cu drag la Ziua Grâului, fiind anul acesta a doua ediție la care participăm. Anul acesta am adus în fața fermierilor prezenți la eveniment o gamă largă de soiuri de grâu, orz și tot ce înseamnă partea de cereale păioase. Ce pot să spun despre Innvigo Agro? Pe piața din România suntem prezenți deja de 8 ani și suntem o companie care comercializează produse pentru protecția plantelor la scară largă (agricultură de masă)”, a explicat Florin Tulvan, director tehnic pentru partea de vest a României în cadrul Innvigo Agro România.

Un portofoliu complet și o abordare profesionistă

Participarea Innvigo la evenimentul de la Seuca nu a fost una simbolică, ci una strategică. Compania s-a prezentat cu un portofoliu extins și coerent de soluții pentru agricultură, construite pe o bază solidă de cercetare și dezvoltare. Produsele includ erbicide, fungicide, insecticide, regulatori de creștere, tratamente pentru semințe și adjuvanți, fiind adaptate la cerințele reale din teren și la provocările actuale din agricultură.

Gama de articole cu care ne-am prezentat astăzi aici, pot chiar să „mă laud” în direcția aceasta spunând că sunt premium, aflându-se pe primele locuri în ceea ce privește numărul de produse omologate de protecție a plantelor din România. Compania noastră are un portofoliu foarte complex, totodată pot să spun complect. Pornind de la partea de tratament al sămânței, acesta fiind primul detaliu pe care fermierul trebuie să-l aibă în calcul, până la partea de erbicidare, partea de protecție a plantei și când spun partea de protecție, mă refer la tot ce înseamnă insecticide, fungicide, regulator de creștere și ajuvanți. Deci, practic, compania Innvigo are un portofoliu destul de larg”, a detaliat Florin Tulvan, subliniind direcția integrativă a companiei în sprijinul agriculturii de performanță.

Parteneriat solid cu Dafcochim

Un aspect esențial în strategia de dezvoltare a companiei Innvigo în Transilvania îl reprezintă colaborarea cu Dafcochim Agro, o companie cu rădăcini locale și o viziune modernă asupra agriculturii.

Noi am fost relativ tineri în piața din România în momentul în care am început colaborarea cu fermierii din Transilvania. Am ajuns, până în prezent, să ne extindem în întreaga piață agricolă din România. Avem o colaborare foarte bună cu DAFCOCHIM, o relație care cu siguranță o vom întări în anii care urmează. Ne dorim să devenim un colaborator de nelipsit la evenimentele organizate de DAFCOCHIM și să reușim să fim prezenți anual pe câmpuri frumoase. Văd că sunt și fermieri într-un număr foarte, foarte mare. Ține cu noi și vremea, e o vreme deosebită, exact așa cum le place și plantelor, dacă îmi permiteți să fac această comparație. Cred cu tărie că aceste evenimente sunt făcute cu un scop bine definit. În primul rând, ca fermierii să vadă genetica, să vadă zonele de aplicare a produselor, să vadă cum lucrează produsele noastre, ale tuturor, în câmpurile lor. Totodată și noi ca și producători putem să le expunem mult mai bine detaliile aici, la fața locului. Totodată, și fermierii pot interacționa între ei mult mai eficient în cadrul unui astfel de eveniment și să discute despre tehnologii, soluții, soiuri și hibrizi. Noi credem în ceea ce creează DAFCOCHIM aici, de aceea suntem prezenți”, mai spune directorul tehnic.

Inovație europeană, aplicată în agricultura românească

Fondată cu obiectivul de a livra soluții inovatoare și eficiente, compania Innvigo se remarcă printr-o abordare bazată pe cercetare științifică și adaptabilitate locală. De la formularea produselor și omologarea acestora, până la suportul tehnic oferit fermierilor, compania reușește să creeze o veritabilă punte între inovația europeană și realitățile agricole din România.

Alte companii de seamă, prezente în cadrul evenimentului

SAM – Smart Agro Machines Romania

Compania Smart Agro Machines Romania (SAM), furnizor de echipamente agricole moderne, a participat pentru al treilea an consecutiv la Festivalul Grâului. Evenimentul a reprezentat o nouă ocazie pentru fermieri de a descoperi soluții eficiente și tehnologii inovatoare dedicate agriculturii performante.

SAM România a fost prezentă la eveniment cu 10 utilaje agricole din portofoliul său, adaptate nevoilor fermierilor din Transilvania. Printre echipamentele expuse s-au numărat un încărcător telescopic, foarte căutat în rândul agricultorilor, o remorcă de transfer, hedere pentru recoltarea florii-soarelui și porumbului, o prășitoare pe șase rânduri, un tractor adus din Coreea și o mașină de erbicidat. Cu o gamă vastă de produse ce include tractoare, combine, piese de schimb, anvelope, consumabile și servicii de întreținere cu service mobil prompt, SAM Romania se adresează atât fermierilor din județul Mureș, cât și celor din alte zone ale țării, prin punctele de lucru din Timișoara și Oradea.

Ciprian Popa, fondatorul companiei, a transmis un mesaj deschis comunității agricole. „Participăm deja pentru a treia oară la Ziua Grâului, anul acesta fiind prezenți cu o parte din gama noastră de produse, mai exact 10 utilaje agricole, menite să-i ajute pe fermieri. Anul acesta am venit cu câteva noutăți pentru zonă (zona Transilvaniei): un încărcător telescopic aflat la mare căutare printre fermieri. Avem și o remorcă de transfer, hedere de recoltat floarea soarelui și porumb, o prășitoare pe șase rânduri, un tractor adus din Corea și o mașină de ierbicidat. Acestea sunt doar o parte mică din gama noastră de utilaje. Pe fermierii mureșeni îi așteptăm cu drag, la o cafea bună în localitatea Ungheni, iar pentru ceilalți fermieri care nu sunt din zonă îi așteptăm la celelalte puncte de lucru din Timișoara și Oradea”, a transmis Ciprian Popa, fondatorul companiei Smart Agro Machines Romania.

Syngenta Group

Syngenta România, parte a grupului elvețian Syngenta Group, format din Syngenta Crop Protection și Syngenta Seeds, este un jucător esențial pe piața locală a semințelor și produselor pentru protecția plantelor. Cu o prezență constantă în România încă din anul 2003, compania s-a remarcat printr-un portofoliu solid de produse inovatoare și tehnologii adaptate nevoilor fermierilor moderni, într-un context agricol aflat în continuă schimbare.

Prezentă fără întrerupere la toate edițiile Zilei Grâului, Syngenta a profitat din nou de această ocazie pentru a-și expune ultimele inovații în genetică și tehnologie pentru cultura de cereale, oferind fermierilor acces la soluții eficiente, durabile și performante.

Suntem prezenți, fără excepție, de la prima ediție a evenimentului. Ziua Grâului este un bun prilej de a întâlni fermierii din Transilvania, bineînțeles, un bun prilej pentru a ne prezenta ultima genetică apărută pe piață și întreaga tehnologie pe care Syngenta o creează pentru fermierii de pretutindeni în ceea ce privește cultura de cereale. Sunt bucuros că întreaga echipă Syngenta România poate fi prezentă aici, alături de partenerul principal din centrul țării și îi mulțumim lui Liviu și Marinel pentru organizare, pentru că toate câmpurile din jurul nostru arată extraordinar”, a declarat unul dintre reprezentanții Syngenta România.

Compania propune o abordare completă, „de la A la Z”, pentru cultura de grâu și orz, oferind soluții integrate ce includ: tratamente profesionale pentru sămânță, erbicide aplicate din toamnă și tehnologii complete pentru toate verigile de producție. Prin această abordare, Syngenta contribuie activ la creșterea productivității și sustenabilității în agricultura românească.

Timac Agro

Cu o tradiție de peste 65 de ani în inovare agricolă, Timac Agro, parte a Grupului Roullier, a fost prezentă și la ediția din acest an a Festivalului Grâului, unde a adus în atenția fermierilor mureșeni cele mai noi soluții de fertilizare și biostimulare pentru obținerea unor producții ridicate, sustenabile și de calitate.

Reprezentanții companiei au prezentat tehnologii moderne dedicate nutriției plantelor și solului, precum și soluții zootehnice, toate gândite pentru a oferi rezultate rapide, dar și pentru a proteja mediul pe termen lung. Aceste produse (din portofoliul Timac Agro) contribuie la sănătatea solului, o condiție esențială pentru o producție constantă și profitabilă.

Tehnologia dezvoltată de Timac Agro pune accent pe precizie și adaptabilitate, oferind agricultorilor români soluții personalizate în funcție de cultură, sol și condițiile climatice specifice. Accesul facil la informații și consultanță tehnică face parte din modelul unic de business al companiei, care continuă să inoveze în nutriția solului, plantelor și animalelor încă din 1959.

Suntem o multinațională franceză prezentă în toate continentele lumii și oferim soluții de fertilizare adaptate în funcție de teren, cultură și tipul de sol. Compania noastră se ocupă inclusiv de oferirea de consultanță activă pentru fiecare fermier cu care colaborăm. Nu vindem doar o soluție chimică ce promite multe, ci discutăm cu agricultorii înainte de a achiziționa anumite produse din portofoliul nostru, în funcție de, așa cum spuneam înainte, de teren, sol și cultură. Suntem alături de DAFCOCHIM Agro încă de la începuturi. Acolo unde DAFCOCHIM organizează ceva, acolo ne găsiți și pe noi, inclusiv la evenimentele organizate în afara granițelor”, ne-a spus Janos Albert, managerul regional al Timac Agro România.

UPL Agricultural Solutions Romania

Printre expozanți s-a numărat și UPL Agricultural Solutions Romania, companie activă încă de la prima ediție a festivalului. Parte a unui grup global, UPL se situează în top 5 companii din domeniul agricol la nivel mondial, cu peste 40 de unități de producție în întreaga lume. Multe dintre produsele distribuite în România provin din Franța și Belgia, confirmând angajamentul companiei față de calitate și inovație.

Liviu Bădărău, country manager UPL Romania, a transmis un mesaj fermierilor din Transilvania cu ocazia ediției cu numărul VII a Festivalului Grâului. „Suntem alături de Dafcochim încă de la prima ediție, prezentând o gamă largă pentru protecția plantelor, de la ierbicide, fungicide și insecticide până la zona de biostimulatori, produse care ajută plantele să se dezvolte sănătos. Noi le recomandăm fermierilor să ia în considerare toate etapele de dezvoltare ale plantelor și, la fel ca și la oameni, să prevină apariția bolilor. Acest lucru îl pot face prin modul în care le oferă plantelor ceea ce au nevoie nu exactitate, iar noi ne aflăm aici tocmai pentru a le oferi produsele de care culturile din România au atât de mare nevoie”, a explicat Liviu Bădărău.

Text & foto: Lorena PINTILIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

UMFST G.E. Palade Târgu Mureș dă startul înscrierilor online la programele de studii de licență începând de mâine, 5 iulie 2025, ora 8:00. Universitatea vine în întâmpinarea candidaților cu programe de studii adaptate nevoilor de pe piața muncii, metode de predare interactive, burse de studiu, mobilități internaționale Eramsus și numeroase facilități sociale și sportive. 5-10 iulie 2025 (ultima zi până la ora 12:00) – înscrierea candidaților 24/24h la programele de studii de licență din domeniul Sănătate; 16-22 iulie 2025 (ultima zi până la ora 12:00) – înscrierea candidaților 24/24h la programele de studii de licență: Chimie medicală, Chimie tehnologică și programele de studii de licență din cadrul Facultăților: Inginerie și Tehnologia Informației, Științe și Litere „Petru Maior” și Economie și Drept. Înscrieri: admitere.umfst.ro

Posted by Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie on Friday, July 4, 2025




Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!